Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii promit că-și vor mazili colegul înfundat de DNA

sigla noua pnl

DNA a extins urmărirea penală față de Theodor Nicolescu, în dosarul fostului șef al ANI Horia Georgescu, acuzându-l că ar fi luat o mită uriașă.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, susține că liberalii vor vota pentru încuviințarea solicitării venite din partea justiției.

"Și în cazul domnului deputat Theodor Nicolescu, ca în orice alt caz, PNL va da curs cererilor justiției prin votul parlamentarilor săi. Indiferent de nume, apartenență politică sau funcție, răspunsul nostru în astfel de situații a fost și va rămâne prompt și pozitiv. Sperăm să-și poată dovedi nevinovăția în justiție", a declarat, Ionuț Stroe, pentru Agerpres.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.