Liderul judeţean al ALDE Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că omologul său de la PNL Suceava, Gheorghe Flutur, ar trebui să explice oamenilor de ce a refuzat funcţia de lider naţional al partidului când i-a fost ''oferită pe tavă'', după demisia lui Vasile Blaga, informează agerpres.ro.
În opinia lui Băişanu, acest refuz, în condiţiile în care Flutur ''şi-a dorit întotdeauna o dimensiune naţională în politică'', ar putea avea legătură cu ''frica de a nu atrage privirile DNA asupra trecutului domniei sale''.
Băişanu a arătat că, în ultima perioadă, pe scena politică s-au petrecut multe evenimente care evidenţiază faptul că ''aşa zisul clan PDL care s-a instalat în PNL a confiscat ideologia, sigla şi istoria acestui partid remarcabil''.
''Blaga se plimbă pe la DNA. Pinalti se plânge că a făcut prostii, dar că şpaga a ajuns şi la Suceava şi la Bistriţa şi la Târgu Mureş. (...) Şi fostul preşedinte al României Traian Băsescu spune că, dacă cineva doreşte să afle cu adevărat care au fost beneficiarii şpăgii, să se ducă cei de la DNA repede pe la Suceava, pe la Târgu Mureş şi pe la Bistriţa, adică pe la domnul Olteanu, pe la domnul Flutur şi acoliţii, pe la domnul Florea sau ceva de genul ăsta, toţi fiind foşti pedelişti pe vremea guvernării PDL când România a fost jefuită. Aş fi vrut să-l întreb pe Flutur dacă are vreo legătură cu ceea ce spunea Pinalti sau ex-preşedintele României, dar n-am să-l întreb asta, ci de ce nu a preluat conducerea PNL, după ce inculpatul Vasile Blaga i-a cerut-o'', a afirmat Băişanu.
El consideră că, atâta timp cât a fost ales de suceveni şi este o persoană publică în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Flutur are datoria să răspundă ''acuzaţiilor care planează asupra domniei sale''.
''Este mare păcat că domnia sa nu a acceptat această funcţie, pentru că ştiu, îl cunosc pe Gheorghe Flutur şi că şi-a dorit întotdeauna o dimensiune naţională. A făcut tot ce i-a stat în putere pentru a avea dimensiune naţională în politică. Iată că, de data aceasta, i se pune pe tavă preşedinţia partidului şi o refuză. Are vreo legătură acest refuz cu frica de a nu atrage privirile DNA-ului asupra trecutului domniei sale?'', a spus liderul organizaţiei judeţene ALDE Suceava.
Lider ALDE, ipoteză șoc: Refuzul lui Flutur de a prelua șefia PNL ar putea avea legătură cu DNA
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.447
Negocieri complicate pentru Guvernul Luca Niculescu: se dorește un cabinet hidrid, PSD este iritat, PNL pune condiții, UDMR lasă ușa deschisă
2.447

7.770
Anca Alexandrescu, după nominalizarea lui Luca Niculescu: "Dintre toate variantele, mi se pare cea mai acceptabilă". Ce spune despre reunirea forțelor suveraniste
7.770

70
Radu Miruţă: Suntem în situaţia în care nu contează doar să ai bani de pus pe masă, ci să ai unde să produci din acei bani. Şi România a pus pe picioare, prin acest program SAFE, 4-5 fabrici în care creşteau copaci
70

62
Radu Miruţă: În timp ce se vorbeşte în alte ţări despre plecarea militarilor americani, în România au venit vreo 440-450 de militari americani suplimentar de ce aveam, în ultima perioadă
62

968
Diana Șoșoacă atacă nominalizarea lui Luca Niculescu: „Schimbăm Tanda pe Manda”
968

1.963
Politologul Andrei Ţăranu nu-i dă șanse lui Luca Niculescu să treacă de Parlament: Dacă UDMR nu este dispus să voteze un alt guvern, şansele oricărui premier sunt foarte mici
1.963

2.617
Desemnarea lui Luca Niculescu - Profesor la UBB: PNL va avea mari dificultăţi în a-şi justifica o eventuală poziţie de respingere
2.617

2.539
Victor Ciutacu dă cu ambele palme în meciul CTP-georgisti: Crucișătorul face pe victima. Suveraniștii sunt niște creaturi bizare cu inteligență de euglene verzi
2.539

2.794
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți și câți bani are în conturi
2.794

7.353
Cristian Tudor Popescu: 'Luca Niculescu este un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare acum'
7.353

5.183
Victor Ponta, prima reacție după ce Nicușor Dan l-a ales pe Luca Niculescu: 'Îl ajută cineva? Sau îl aruncă du-te și descurcă-te'
5.183

2.544
Dominic Fritz îl laudă pe Luca Niculescu: E un diplomat de carieră. Un lucru e însă clar!
2.544

2.611
UDMR, reacție după desemnarea lui Luca Niculescu: Nu spunem NU! E o propunere mai adecvată / Singura linie roșie
2.611

















Comentează