Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider UDMR a gasit solutie - vrea si cu PSD si cu PNL la guvernare

UDMR sigla

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, e de părere că România are nevoie în momentul de faţă de un guvern de coaliţie format din PSD, PNL şi UDMR, cu proiecte guvernamentale pentru următorii zece ani, care să asigure stabilitate ţării.

Antal Arpad, care este şi primar al municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES că, în opinia sa ar trebui înlăturaţi de la guvernare 'oportuniştii', respectiv formaţiunile care, poziţionându-se în funcţie de propriile interese, contribuie la facerea şi desfacerea unor majorităţi.

'Vă spun sincer, şi poate că o să surprind multă lume, mi-aş dori foarte mult pentru această ţară, în acest context geopolitic extrem de complicat, să se cureţe partidele, iar acest demers de curăţare a început, şi mi-aş dori un guvern în care să participe şi PSD, şi PNL şi UDMR şi să fie lăsaţi la o parte de la guvernare acei oportunişti care întotdeauna ies dintr-un partid şi se înscriu în altul şi se fac alte majorităţi, mă gândesc la UNPR şi la cei care se mişcă aşa (...) Pentru că, pe de o parte, asta înseamnă o instabilitate, înseamnă o moralitate politică la nivel naţional de doi lei şi mesajul că întotdeauna politicienii se înţeleg, se cumpără şi se vând. Dacă aş fi în locul consilierului domnului Iohannis în acest moment l-aş sfătui să încerce să facă un guvern care să aibă 70% în Parlament, la care să participe PNL curăţat, să cureţe PNL, să cureţe PSD şi sa cureţe, dacă vreţi, UDMR, şi, practic, acea parte de 25-30% din parlament să fie aceia care şi-au schimbat culorile partidul de multe ori, pentru că altfel se va putea face majoritate doar cu ei, iar această majoritate va fi întotdeauna una imorală (...) Deci, dacă aş fi consilierul domnului Iohannis i-aş spune să încerce să facă o coaliţie PSD, PNL, UDMR şi proiecte de ţară pe următorii zece ani, iar atunci indiferent ce se va întâmpla la alegerile din 2016 lucrurile vor putea merge înainte', a declarat Antal Arpad.

El a mai adăugat că, personal, nu susţine intrarea UDMR la guvernare decât dacă Uniunea obţine garanţii legate de susţinerea proiectelor politice legate de comunitatea maghiară.

'Părerea mea este că guvernarea nu este un scop în sine şi nu trebuie să fie un scop în sine (...) Deci, UDMR trebuie să participe la o guvernare dacă are garanţii că acele mari proiecte importante pentru comunitatea maghiară se realizează prin această participare şi mă refer aici să avem un partener cu care să putem moderniza România, pentru că nimeni nu a făcut-o în 25 de ani, să avem garanţii că drepturile minorităţii maghiare pot fi lărgite şi că acele zone în care trăiesc şi maghiari vor fi dezvoltate. Aceste trei aspecte sunt cele mai importante, deci eu pot să fiu de acord în orice moment cu participarea UDMR la guvernare dacă aceste trei condiţii sunt asigurate, dar ca să participăm la guvernare doar de dragul de a participa, nu, atunci e foarte bine să stăm în opoziţie', a mai spus Antal Arpad.

Liderul UDMR s-a arătat 'foarte dezamăgit' de clasa politică din România, remarcând că partidele româneşti, indiferent de orientare, au avut declaraţii şi poziţii diametral opuse atunci când s-au aflat la putere şi în opoziţie. 'De exemplu, dacă ne referim la descentralizare, am văzut PDL la guvernare vorbind despre cât de importantă este şi, când a ajuns în opoziţie şi PSD a vrut să facă descentralizare, a atacat la Curtea Constituţională şi a spus că nu sunt de acord. Eu cred că e o atitudine nesănătoasă (...) România are nevoie de o Constituţie nouă sau reformată (...), de cinci sau şase legi care să reglementeze politica socială, economică, etc. pe termen lung şi care să nu se schimbe în funcţie de cum ajung unii la guvernare (...). Avem nevoie de o construcţie politică cu programe pe zece ani pentru ca statul să se poată moderniza, să avem un stat eficient, dacă nu, o să stăm să ne uităm cum pleacă tinerii, cum nu vin investitorii şi cum nu se întâmplă nimic până la urmă', a conchis Antal Arpad.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.