Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul socialiştilor din Consiliul Municipal al Chişinăului cere demisia primarului suspendat Dorin Chirtoacă

Dorin Chirtoaca

Liderul socialiştilor din Consiliul Municipal al Chişinăului, Ion Ceban, a cerut, duminică seară, demisia primarului suspendat Dorin Chirtoacă, după ce referendumul pentru revocarea din funcţie a acestuia a fost invalidat ca urmare a prezenţei scăzute la vot, scrie agerpres.ro

Reprezentantul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la sediul formaţiunii sale politice, că primarul Chirtoacă ar trebui să renunţe la mandat dacă vrea ca "lucrurile să meargă înainte". 

"Eu am mari dubii că dumnealui se întoarce în fotoliul de primar. Dacă vrea cu adevărat ca lucrurile să meargă cumva înainte, ar fi foarte bine să îşi dea demisia, la propriu, pentru că este şi el parte a acestui scenariu. Eu nu ştiu dacă şi-a negociat cumva libertatea, dar sunt sigur că este şantajat de toate dosarele pe care le are", a afirmat Ceban. 

El a acuzat partidele de dreapta care au boicotat referendumul că au ales soluţia democratică greşită, spunând că acestea ar trebui să "îşi asume pe deplin ce va urma". 

Referendumul organizat duminică pentru revocarea din funcţie a primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, nu va fi validat, ca urmare a numărului scăzut de cetăţeni care s-au prezentat la urne. 

Potrivit datelor centralizate de Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală Chişinău, prezenţa la vot, la închiderea secţiilor de votare, a fost de doar 17,53%. Practic, la referendum au participat doar 110.502 alegători din totalul celor aproximativ 650.201 înscrişi în listele electorale. 

Pentru ca referendumul să fi fost declarat valabil era nevoie ca la urne să se prezinte minim o treime dintre alegătorii cu drept de vot, adică 216.733.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.