Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul taximetriştilor, accident grav cu o ambulanţă/ FOTO

TAXI accident

Florin Aurel Sava, cunoscut în comunitatea taximetriștilor din București drept Zo Zo, este autorul unui grav accident de circulaţie. Acesta intrat cu taxiul său într-o ambulanță aflată în misiune, rănindu-i uşor pe șoferul și asistentul medical care se aflau la bord. Accidentul a avut loc pe 27 ianuarie, în jurul orei 23.30, pe strada Drumul Găzarului.

Ministrul de Interne îi răspunde lui Kovesi în cazul căutării lui Sebastian Ghiță

Din cercetările preliminare realizate de poliţiştii de la brigada rutieră a Municipiului Bucureşti, taxiul a pierdut controlul volanului, intrat pe contrasens şi a izbit frontal ambulanţa, aşa cum se poate vedea şi din fotografii. Din fericire, la ora aceea, drumul era puţin circulat şi nu s-a produs un carambol.

Martorii aflaţi la faţa locului au povestit că taximetristul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. De altfel, verificările poliţiştilor cu aparatul etilotest au arătat o alcoolemie de 0,83 la mie, peste limita admisă de lege.

În urma accidentului, Sava s-a ales cu dosar penal pentru conducerea autoturismului în stare de ebrietate şi rănire din culpă, dar şi câteva zile de tratament medical.

Zo Zo a devenit cunoscut publicului larg după ce, în campania de la alegerile locale din 2016, a participat la o dezbatere electorală a Antenei 3 în care le-a cerut candidaţilor de atunci la Primăria Generală a Capitalei (Gabriela Firea, Nicuşor Dan şi Cătălin Predoiu) să împiedice intrarea în Bucureşti a taxiurilor înmatriculate în Ilfov.

content-image

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.