Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liviu Dragnea atacă guvernul Cioloş: 'Era bine să existe planul B'

dragnea ciolos

Guvernul şi instituţiile specializate trebuie să facă o analiză serioasă cu privire la situaţia României în Uniunea Europeană, în urma referendumului din Marea Britanie, a declarat vineri preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că ar fi fost bine dacă Guvernul ar fi avut un plan B în cazul Brexitului.

"Am solicitat astăzi să se facă rapid o analiză serioasă care să genereze poate mai multe planuri, pentru că nimeni la acest moment nu ştie care va fi evoluţia, cum se va modifica proiectul european. Toţi ne dorim să fie o modificare în sensul bun, dar din care să beneficieze toate statele membre (...) şi fiecare cetăţean din Europa şi în special fiecare cetăţean din România. Această analiză pe care trebuie să o facă şi Guvernul, şi instituţiile care sunt specializate în astfel de analize, e nevoie şi de analize strategice, vor fi sprijinite de către noi, cu oamenii noştri, cu specialiştii noştri, trebuie să aibă ca obiectiv principal interesul României în acest context. Este o situaţie nedorită, dar în acelaşi timp poate fi o situaţie care generează oportunităţi pentru ţara noastră. România trebuie să fie o voce puternică, un partener şi un participant activ la procesul de modernizare a Uniunii Europene", a spus Dragnea, după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernatorul BNR pe tema Brexit.

Liderul PSD a precizat că România are nevoie de un plan de dezvoltare pe termen lung. "Sper ca acum şi preşedintele, şi prim-ministrul, şi celelalte partide politice să înţeleagă şi să accepte propunerile pe care eu le fac de câteva luni de zile, şi anume să începem construcţia unui plan de dezvoltare a României pe termen lung, pe 20-25 de ani, un plan care să ţină seamă de oportunităţile României, de resursele României, de potenţialul acestei ţări, ţării noastre, precum şi de rolul României în Uniunea Europeană", a explicat Dragnea.

El a făcut şi un apel la calm şi responsabilitate, precizând că nu trebuie folosit acest moment de lideri politici pentru "un câştig de imagine efemer". "Este important ca să înţelegem toţi că România este acum o ţară stabilă şi trebuie să rămână o ţară stabilă şi economic, şi social, iar relaţia cu Marea Britanie trebuie să fie în continuare una foarte bună, este un partener strategic al României şi o ţară cu care avem foarte multe interese comune", a adăugat Dragnea. Liderul PSD a mai precizat că urmează să aibă discuţii cu preşedintele Iohannis, după ce şeful statului se va întoarce de la Consiliul European, dar şi cu liderii partidelor politice pentru a discuta despre Brexit şi despre planul de dezvoltare a României. "Putem găsi resurse, dorinţă şi lipsă de orgolii ca să lucrăm împreună (...), pentru că este vorba de viitorul României (...). După ce se va întoarce de la Consiliul European, sigur că ne vom strânge cu toţii. Şi eu o să fiu marţi la Bruxelles, pentru că înainte de Consiliul European este o întâlnire cu liderii social-democraţi din Europa (...) Informaţiile pe care eu le voi lua şi pe care le va lua şi preşedintele României vor fi puse pe masă la întâlnirea pe care o vom avea (...) miercuri seară sau joi, în timpul zilei, şi cred că astfel de întâlniri trebuie să fie cel puţin în perioada asta destul de dese", a spus Dragnea.

Întrebat dacă va discuta personal şi cu lideri ai celorlalte partide, precum Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi Valeriu Steriu, Dragnea a răspuns: "Pe subiectul ăsta (Brexit, n.r.), da, şi pe subiectul de care eu vorbesc de şapte-opt luni de zile, şi anume planul de dezvoltare a României, care trebuie să fie realizat odată pentru totdeauna şi care trebuie să fie respectat". Dragnea a mai spus că la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu preşedintele Iohannis a înţeles că de acum înainte vor putea fi purtate discuţii şi pe proiecte mari şi importante, în afară de Brexit.

"Eu aşa am înţeles, aşa am înţeles cu satisfacţie că în sfârşit s-a spart gheaţa şi putem, liderii politici, cu premierul, cu preşedintele, (...) genera întâlniri care să reprezinte etape în construcţia acestui plan (...), din care face parte şi evoluţia României în Uniunea Europeană", a mai afirmat Dragnea, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.