Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liviu Dragnea, despre dezincriminarea conflictului de interese: 'Un demers nefericit'

liviu dragnea psd

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră "un demers nefericit" propunerea legislativă care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul deputaţilor şi senatorilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în 2013, respectiv anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor din Statutul parlamentarilor care interziceau acest lucru.

Propunerea precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Citește și: Proorocire ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE despre România: Vine URGIA

"Din punctul meu de vedere, îmi asum faptul că nu am fost atent, mi se pare un demers nefericit, nu văd ce efecte poate să aibă, doar subiecte de discuţie", a spus Dragnea, întrebat în legătură cu această decizie a Parlamentului.

El a spus că, din ce a înţeles, nu s-a votat dezincriminarea conflictului de interese şi nu ştie ce spune ANI în această privinţă.

Citește și: Moise nu mai desparte marea, desparte societatea

"Din ce am înţeles de la colegii mei, nu s-a votat dezincriminarea conflictului de interese. Eu nu am votat, nu am fost în plen când s-a votat şi m-am uitat cu atenţie pe articolul de lege, doar pe interpretare. Am înţeles că a fost Legea statutului parlamentarilor în 2006, modificată în 2013. Până în 2013 nu exista o prevedere prin care să se interzică angajarea rudelor. Această interdicţie a apărut în 2013 şi ceea ce s-a votat astăzi clarifică faptul că nu se poate aplica o lege retroactiv. Am văzut şi comentarii că de azi înainte parlamentarii îşi pot angaja rudele. Nu, categoric nu. Doar că acea prevedere este valabilă din 2013 încoace, nu înainte. Asta scrie şi în articol. Am înţeles că se depune o contestaţie la CCR şi cel mai bine este să aşteptăm decizia Curţii, după care o să discutăm", a explicat Dragnea.

Potrivit lui Dragnea, colegii săi parlamentari au crezut că prin acest proiect se clarifică o problemă.

Citește și: Detalii bomba despre fuziunea PNL-UNPR

"Nu ştiu ce spune ANI. Dacă articolul de astăzi este inutil şi nu are niciun efect, cu atât mai bine, este un articol de lege în care colegii mei au crezut că pot să clarifice această problemă. Până la urmă, CCR va adopta o soluţie pe care o vom respecta cu toţii", a adăugat Dragnea.

Parlamentul a adoptat miercuri o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate. Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Citește și: Româncele fac topless: S-au bronzat, goale, lângă cimitir, pe gurile de canale / FOTO

Ulterior, Agenţia Naţională de Integritate a precizat că definiţia conflictului de interese în Legea 161/2003 este suficient de clară şi necondiţionată de adoptarea altor reglementări subsecvente.

"Regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru toate categoriile de persoane care ocupă funcţii/ demnităţi publice este cel reglementat de dispoziţiile Legii nr. 161/2003, coroborat din punct de vedere procedural cu dispoziţiile Legii nr. 176/2010. Din aceste considerente, opinăm că definiţia conflictului de interese cuprinsă în art. 70 din Legea nr. 161/2003 este suficient de clară, precisă şi necondiţionată de adoptarea altor reglementări, subsecvente, pentru diferite categorii de demnităţi şi funcţii publice", se precizează într-un comunicat de presă al Agenţiei, scrie agerpres.ro.

Citește și: Fiul unui sef din serviciile secrete, asasin la comanda!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.