Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Londra reacționează extrem de dur, după ultimele mutări ale Uniunii Europene

Brexit

Reprezentantul pe lângă Uniunea Europeană al City-ului londonez (centrul financiar al capitalei britanice), Jeremy Browne, a avertizat că Bruxelles-ul nu consideră o prioritate ca în negocierile privind condiţiile Brexitului să se stabilească o perioadă specială de tranziţie în procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relevă un document preluat vineri de agenţia EFE din presa britanică.

Citește și: SUA sunt gata de RĂZBOI: Donald Trump anunță că e pregătită ARMATA pentru Coreea de Nord

Citește și: Klaus Iohannis a PLECAT din Capitală. Unde va petrece preşedintele minivacanţa de Sfânta Maria (SURSE)


De partea instituţiilor Uniunii Europene 'există voinţa de a se ajunge la un acord corespunzător pentru definirea relaţiei dintre Marea Britanie şi UE, însă nu şi o dorinţă evidentă pentru un pact separat (...) care să acopere faza de tranziţie', semnalează Browne într-un raport. 

'Mulţi în UE cred că actualul cadru legal este suficient pentru această perioadă (de tranziţie). Aceasta evident că presupune o dificultate extremă pentru guvernul britanic', subliniază reprezentantul centrului financiar londonez. El recomandă guvernului condus de Theresa May să-şi evalueze cu atenţie strategia de negociere şi cât de departe poate merge la aceste negocieri. 

Jeremy Browne a făcut referire în raportul său şi la atitudinea inflexibilă pe care unele state ale UE o au faţă de Marea Britanie în negocierea condiţiilor Brexitului, făcând aluzie mai ales la Germania şi Franţa. El a apreciat că ţări precum Suedia şi Finlanda sunt cele mai înţelegătoare faţă de poziţia Londrei la negocieri, dar a deplâns că altele deţin 'cârma' negocierilor. 

În interiorul guvernului de la Londra există opinii diferite cu privire la stabilirea unei perioade de tranziţie, care ar ajuta mediul de afaceri să se adapteze mai bine schimbărilor implicate de părăsirea blocului comunitar, ce ar urma să devină efectivă în martie 2019. În timp ce unii miniştrii, cum este cel de finanţe, Philip Hammond, susţin o asemenea idee pentru o perioadă de tranziţie care să dureze minim doi ani, alţii au opinii mai nuanţate sau consideră ca până în martie 2019 trebuie definitivate atât condiţiile Brexitului cât şi cadrul viitoarei relaţii cu UE, această ultimă variantă fiind sprijinită de premierul Theresa May. 

Hammond este considerat unul dintre susţinătorii aşa-numitului 'soft Brexit', adică a menţinerii unei legături cât mai strânse cu UE, mai ales la capitolul comercial, ceea ce ar presupune însă concesii din partea Londrei în demersul de limitare a imigraţiei. 

La rândul său, ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a spus că ar fi de acord cu o perioadă de tranziţie în procesul ieşirii din UE, dar cu condiţia să fie stabilită o limită clară de timp pentru ea şi UE să accepte libertatea Marii Britanii de a-şi negocia propriile acorduri comerciale. El a subliniat însă că statelor UE trebuie să li se transmită clar mesajul că Marea Britanie preferă mai degrabă lipsa unui acord decât un acord prost, care să nu îi fie convenabil.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu) 

Liam Fox a apreciat însă că ar fi o 'nebunie' ca guvernul de la Londra să meargă la negocierile privind condiţiile ieşirii din UE fără să fie pregătit să accepte şi o părăsire a blocului comunitar fără niciun acord cu acesta. El a subliniat că statelor UE trebuie să li se transmită mesajul că Marea Britanie preferă mai degrabă lipsa unui acord decât un acord prost, care să nu îi fie convenabil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.