- National:
Iar noul ministru al Sanatatii a anuntat ca guvernul va elimina comisiile de specialitate de la nivelul caselor de asigurari, astfel ca medicii vor putea, in sfarsit, sa prescrie direct medicamentele pe care le considera optime in derularea tratamentelor. Este vorba despre o adevarata „revolutie” produsa de catre ministrul Florin Bodog, intrucat, pana acum, aceste decizii erau strict apanajul membrilor comisiilor judetene de asigurari, acestia fiind acuzati de nenumarate ori ca fac pe fata jocul marilor jucatori de pe piata pharma, aflandu-se sub influenta unor puternice grupari de lobby precum cea a lui „Don Nic” Voiculescu.
De la 1 martie
Ce-i drept, in programul de guvernare al PSD-ului era prevazuta „debirocratizarea accesului la tratament al pacientilor din programele nationale”, dar prea putini credeau ca „minunea” se va intampla chiar atat de repede.
Iata insa ca, in deschiderea ultimei sedinte de guvern, ministrul Sanatatii a surprins prin anuntul ca, incepand cu data de1 martie vor fi desfiintate comisiile de specialitate de la nivelul Caselor Judetene de Sanatate. Si ca, din aceeasi zi, medicii vor putea stabili ei insisi care medicamente sunt cu adevarat necesare si care nu. Iar decizia loveste puternic interesele companiilor farmaceutice. Care, avandu-si oamenii implantati in aceste comisii, puteau deturna platile de la buget catre anumite produse de medicamente. Pentru ca, de exemplu, degeaba un medic isi punea parafa pe un tratament cu un anume medicament, pentru ca birocratii din comisii puteau decide ca este nevoie de alte pastile, mult mai scumpe sau produse de o anumita campanie. Desigur, este inca departe pana ce statul roman va exercita un control mai strict asupra acestor atotputernice companii farmaceutice, dar cel putin este un prim pas facut pe acest drum.
- Ziarul Financiar:
„Conform rezultatelor analizei KPMG, în perioada 1990-2014, dezvoltarea bunăstării în România pare să fi fost una susţinută şi robustă. Dacă luăm în considerare dinamica globală a indicatorilor bunăstării consideraţi, România ocupă locul doi dintre cele şase state analizate în cadrul studiului, după Polonia. În cifre absolute însă, România continuă să se claseze în urma altor ţări din Europa Centrală şi de Est, iar pentru unii indicatori, decalajele absolute faţă de anumite ţări au crescut. Pentru alţi indicatori însă, evoluţiile superioare înregistrate indică o tendinţă de convergenţă cu ţări mai bine poziţionate”, se arată în raportul KPMG.
Printre indicatorii utilizaţi pentru măsurarea bunăstării se află: starea sănătăţii, veniturile şi consumul, educaţia. În cadrul studiului, evoluţia României a fost analizată comparativ cu cea a altor patru ţări din zona central şi est-europeană (CEE) - Cehia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria - precum şi cu o ţară vest-europeană relevantă atât din punct de vedere al performanţei economice cât şi al calităţii vieţii, şi anume Germania. Studiul a urmărit atât studierea indicatorilor în cifre absolute, cât şi, mai ales, analiza dinamicii acestora.
„Deşi România a beneficiat de evoluţii pozitive şi consistente ale bunăstării, se află pe primul loc, între ţările considerate, doar în ce priveşte dinamica a doi dintre cei şase indicatori utilizaţi: supravieţuirea infantilă şi consumul privat. Evoluţia PIB este a doua după Polonia, a cărei performanţă este superioară tuturor economiilor analizate. Pentru înscrierea în învăţământul terţiar, dinamica României se situează doar pe poziţia a treia. Poziţii şi mai puţin favorabile apar în cazul evoluţiei speranţei de viaţă şi a indicelui capitalului uman – locul cinci, respectiv locul patru”, mai arată rezultatele studiului KPMG.