Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru Liviu Dragnea de la ÎCCJ în ajun de alegeri

ultima ora

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis să respingă contestațiile lui Liviu Dragnea, ale fostei sale soții, Bombonica Dragnea și a lui Șefu Olguța în dosarul care vizează angajările ilegale de la CJ Teleorman. Cum a fost respinsă contestația la decizia judecătorului de cameră preliminară, dosarul merge în instanță spre a fi judecat pe fond.

Vezi și: SIMULARE -Câte mandate vor obține PSD și PNL la alegerile parlamentare. Distribuția pe FIECARE județ

Citește și: BOMBĂ în ULTIMUL SONDAJ: Diferență URIAȘĂ între PSD și PNL

Minuta instanței:

2628/1/2016/a1.1 - Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Şefu Olguţa, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica şi Dragnea Nicolae Liviu împotriva încheierii nr. 921 din 4 octombrie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 2628/1/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorii inculpaţi, în sumă de câte 35 lei, rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Stoica Anisa Niculina, Alesu Floarea, Marica Valentina Mirela, Miloş (Fostă Ogrinja (fostă Drăghici) Rodica şi Marineci Ionel, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Balaban Constantin Claudiu, Botorogeanu Adriana şi Gheorghe Nicuşor, în sumă de câte 35 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă.

_____

Ancheta procurorilor priveşte modul în care două femei care lucrau la PSD Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, erau angajate doar în acte ca funcţionari publici pe statul de plată al DGASPC Teleorman, condus de Floarea Alesu. Totul s-ar fi întâmplat în perioada iulie 2006-2013, când Dragnea era preşedinte al CJ Telorman. Dragnea este considerat de procurorii DNA creierul operaţiunii. Preşedintele PSD a fost denunţat de două persoane a căror identitate nu a fost făcută publică.

Vezi AICI rechizitoriul anonimizat! (.pdf)

***

Potrivit DNA, în perioada iulie 2006 — 2013, Floarea Alesu, în calitate de director general al DGASPC Teleorman, la instigarea lui Liviu Dragnea, la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a dispus în mod ilegal menținerea în funcții și implicit plata drepturilor salariale pentru Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica, angajate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

"Acest lucru a fost posibil în condițiile în care inculpata cunoștea faptul că, deși cele două persoane au figurat în mod scriptic ca angajate în cadrul instituției respective, nu s-au prezentat efectiv la serviciu și nu au prestat vreo activitate. În realitate, cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă", susțin procurorii anticorupție.

Conform DNA, menținerea în funcție a celor două angajate în cadrul DGASPC Teleorman a fost posibilă și datorită inculpaților Ionel Marineci, Rodica Miloș, Olguța Șefu, Bombonica Prodana (fostă Dragnea), Valentina Marica, Constantin Claudiu Balaban și Nicușor Gheorghe, persoane cu funcții de conducere în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, care nu au luat nicio măsură de sancționare a celor două angajate având în vedere că acestea nu s-au prezentat la serviciu și nu au prestat activitățile la care erau obligate prin contractul individual de muncă și fișa postului, fapte ce au permis acestora din urmă să își încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente.

În același context, Olguța Șefu, Nicușor Gheorghe, Constantin Claudiu Balaban și Valentina Marica au întocmit, semnat și avizat diverse documente justificative pentru situația descrisă mai sus (fișa postului, raport de evaluare, foaie colectivă de prezență).

Unii dintre ei, inclusiv Adriana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica, au fost determinați de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să semneze în fals condicile de prezență, rapoartele de evaluare și înscrisurile privitoare la activitățile desfășurate de acestea din urmă în cadrul instituției respective.

"Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) și Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal", mai spun procurorii.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Floarea Alesu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.