Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban iese la atac după ce Dragnea a dat de înțeles că va urma o nouă OUG13. Guvernul Dăncilă, amenințat cu Avocatul Poporului

Agerpres
Ludovic Orban

Eventuala modificare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi absurdă, a declarat, luni, la RFI, liderul PNL, Ludovic Orban. El a spus că în cazul în care va fi făcut acest abuz, PNL va sesiza Avocatul Poporului, deşi până acum Victor Ciorbea "a refuzat să-şi exercite competenţele" în privinţa declanşării controlului de constituţionalitate pe aproape toate Ordonanţele de Urgenţă pentru care a fost sesizat.

"Îndrăznim şi noi să avem amendamente, de regulă amendamente care sunt solicitate din zona asociaţiilor profesionale din justiţie sau amendamente pe care le-am gândit noi şi Dragnea înţelege prin susţinerea amendamentelor întârzierea dezbaterilor. Este absurd să fie adoptate modificările la Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă. Nu există niciun fel de temei pentru adoptarea prin OUG”, a declarat Ludovic Orban, potrivit news.ro.

El spune că PNL ar putea sesiza Avocatul Poporului, dacă Executivul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codurilor.

CSM, aviz favorabil pentru procurorul propus la șefia DIICOT, Felix Bănilă - MOTIVAREA procurorilor / DOCUMENT

"Sigur că vom sesiza Avocatul Poporului, în cazul în care vor avea acest abuz, e o formă de adoptare abuzivă a unor modificări la legi atât de importante cum sunt Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Nu ştim în schimb în ce măsură Victor Ciorbea mai are vreo legătură cu poporul ăsta şi cu exercitarea funcţiei de Avocat al Poporului, că până acum a refuzat să-şi exercite competenţele în privinţa declanşării controlului de constituţionalitate pe aproape toate Ordonanţele de Urgenţă pentru care l-am sesizat”, a adăugat Orban.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, ia în calcul posibilitatea de a adopta prin Ordonanţă de Urgenţă modificările Codurilor penale, catalogând drept "pertinentă” această variantă, în condiţiile în care, spune el, opoziţia şi preşedintele Klaus Iohannis blochează tot timpul legile în Parlament, prin atacarea lor la Curtea Constituţională. El a afirmat că un astfel de demers "are foarte mare sens" şi că va vorbi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Întrebat de ce PSD nu ia în calcul să modifice Codurile în acelaşi fel în care a procedat şi Monica Macovei atunci când era ministru al Justiţiei, adică prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, Dragnea a spus că este o variantă "pertinentă”.

"Vă referiţi la Codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă. Este foarte pertinent, o să ne gândim, sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică <>, a declarat Liviu Dragnea, duminică seară, la Antena 3.

România, AVERTISMENT DUR de la Comisia Europeană. Ce dispoziţii a ÎNCĂLCAT ţara noastră

El a susţinut că acesta este şi motivul pentru care Legea achiziţiilor publice şi Legea privind parteneriatul public-privat au fost adoptate prin Ordonanţe de Urgenţă.

"Asta e motivul pentru care două legi fundamentale, Legea achiziţiilor publice, care transformă anii în luni - anii în care stăteam ca proştii toţi şi ne uitam că nu putem să facem nici o investiţie - şi Legea privind parteneriatul public-privat, le-am adoptat prin ordonanţe de urgenţă. Am aprobat prin lege Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. A şi anunţat PNL-ul şi USR-ul, acum se înghesuie, atacă la Curtea Constituţională. N-au nici un motiv, doar să-l întârzie, şi ceea ce spuneţi dumneavoastră are foarte mare sens şi o să vorbim săptămâna asta, o să vorbesc şi cu domnul Tăriceanu, şi cu doamna prim-ministru, şi cu domnul Toader şi să vedem, să facem o discuţie aşezată, pentru că e clar, pe Codurile penale vor ataca, va fi vacanţa parlamentară. Noi o să facem sesiune extraordinară, dar o să facem, iar atacă, şi o să ne gândim serios, un calendar posibil pe masă”, a declarat Dragnea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.