Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Macovei spune 'pas' Parlamentului: 'Nu îmi dau acordul de voinţă'

macovei

Monica Macovei confirmă oficial informaţiile transmise săptămâna trecută de Şerban Nicolae şi anunţă că "nu îşi dă acordul de voinţă" pentru a fi audiată în Comisia SIPA din Parlament.

"Am transmis Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului “pentru a se clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale şi Anticorupţie”, săptămâna trecută, că nu îmi dau “acordul de voință” de a fi audiată, în temeiul Legii nr. 96/2006.

În Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, dar și în alte decizii anterioare, Curtea Constituțională a subliniat că “În privinţa terţilor (alte persoane decât cele care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice), procedura de a obţine informaţii demarează cu o invitaţie (…) În acest sens, alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 96/2006 precizează o condiţie suplimentară, care ţine de acordul de voinţă al persoanei invitate, şi anume acceptarea acesteia de a fi audiată (..)” (par.125). Sigur, este posibil ca peste noapte să schimbe legea, însă în prezent acestea sunt prevederile legale", afirmă Macovei, într-un comunicat transmis redacţiei STIRIPESURSE.RO.

Vezi şi: Victor Ponta intră la rupere după anunțul DNA: Anunță 'începutul sfârșitului' pentru Liviu Dragnea și 'Cartel'

Vezi şi: Deputatul Bacalbaşa, despre noul dosar al lui Dragnea: 'În momentul în care lupți pentru adevăr, îți asumi tot soiul de necazuri' (VIDEO)

Potrivit fostului ministru al Justiţiei, "PSD&ALDE își continuă planul de distrugere a justiției independente". "O parte din acest plan este decredibilizarea justiției, a procurorilor și judecătorilor care anchetează și judecă dosare cu politicieni, a celor care susțin anticorupția și respectarea legilor. De aceea, au făcut o comisie de anchetă “pentru a clarifica aspectele ce tin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie”. În loc să fie anchetați cei care au decis înființarea unui serviciu secret militarizat și subordonat exclusiv ministrului Justiției, fără niciun control din afară, cei care l-au folosit și s-au bucurat de informații și cei care l-au transformat într-un mijloc de presiune și șantajare a magistraților, așa cum relata, pe larg, presa în perioada Năstase-Stănoiu, comisia vrea să-i ancheteze pe cei care au avut curajul să desființeze un serviciu secret", mai afirmă Macovei.

Eurodeputata susţine că a decis desființarea SIPA (DGPA), tocmai din cauza informațiilor publice privind modul în care "Rodica Stănoiu și securiștii care au condus SIPA au folosit acest serviciu pentru șantajarea magistraților". "Câți miniștri cunoașteți care pentru binele public își desființează propriul serviciu de informații?", întreabă Macovei.

"Pentru românii pe care îi respect, spun din nou: nu am primit nicio informație din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut și citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat și distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk. În România, ca stat de drept, justiția trebuie făcută de judecători și procurori, nu de politicieni", concluzionează eurodeputata.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.