Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Macron îi dă o LOVITURĂ lui Putin: Ce nu recunoaște Franța

CBC.ca
Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat luni că Franţa ''nu va recunoaşte anexarea Crimeii'' de către Rusia şi şi-a exprimat speranţa că vor fi înregistrate progrese în soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.

''Franţa este ataşată (respectării principiului) suveranităţii Ucrainei în frontierele sale recunoscute'', a declarat Macron într-o conferinţă de presă la Paris, după o întâlnire de o oră cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Citește și: Suma COLOSALĂ pe care Londra o va plăti după acordul cu nord-irlandezii DUP

Cei doi şefi de stat au afirmat că se aşteaptă ca o nouă reuniune privind Ucraina în ''format Normandia'' (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia) să aibă loc la sfârşitul lunii iunie sau la începutul lunii iulie, înainte de summitul G-20 (7-9 iulie).

Reafirmând că Franţa nu va accepta anexarea Crimeii de către Rusia, Macron a precizat că este vital ca oficiali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să aibă posibilitatea de a-şi îndeplini activitatea de monitorizare în Ucraina. El a spus, de asemenea, că Angela Merkel, cancelarul german, şi-a exprimat hotărârea în ce priveşte soluţionarea conflictului din Ucraina.

La rândul său, preşedintele ucrainean a afirmat că doreşte ''o prezenţă a OSCE 24 de ore din 24 pe linia de contact''. ''Sunt mult mai optimist'' după această întâlnire, a indicat Poroşenko, cerând ''un plan de pace şi de dezocupare a Ucrainei''.

Ucraina este teatrul unui conflict armat din 2014 între separatiştii proruşi din estul ţării şi forţele Kievului, conflict soldat cu peste 10.000 de morţi, precizează AFP

Citește și: Pe cine văd ruşii ca fiind cele mai mari personalităţi. Surpriză, Putin este surclasat

Acordul de încetare a focului semnat în februarie 2015 la Minsk (Belarus), care avea drept scop încetarea conflictului între forţele guvernamentale şi separatişti, nu a reuşit să pună capăt tirurilor de artilerie din zonă, şi părţile se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului, anunțp Agerpres.

Potrivit Reuters, Macron a afirmat că nu este de acord cu opinia secretarului de stat american, Rex Tillerson, că ostilităţile din Ucraina ar trebui soluţionate în afara cadrului acordului de la Minsk. El a precizat că nu vede o propunere alternativă din partea SUA şi că baza pentru un tratat rămâne cea din acordul de la Minsk, care a fost convenit de către toate părţile şi care trebuie implementat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.