stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

MAI-DRPCIV cumpără cu 40 milioane lei materiale necesare confecţionării plăcuţelor de înmatriculare

Adevarul.ro
Carmen Daniela Dan

MAI - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a achiziţionat, printr-o licitaţie deschisă, materiale necesare confecţionării plăcilor cu numere de înmatriculare, potrivit unui anunţ publicat miercuri în SEAP. Anunţul implică încheierea unui acord-cadru "de furnizare plăci semifabricat cu fond reflectorizant şi bandă pentru imprimare plăci de înmatriculare prin tehnologie 'hot stamping'".

În acest sens, pe 29 decembrie 2016, a fost atribuit un contract societăţii EHA Hoffmann International GmbH din Siegen, Germania, cu o valoare totală finală de 39.649.210,80 de lei, fără TVA. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Locul principal de livrare a materialelor este sediul autorităţii contractante şi sediile celor 40 de ateliere de confecţionare a plăcilor cu numere de înmatriculare. Potrivit anunţului de participare la această licitaţie, care a fost publicat în SEAP pe 4 octombrie 2016, cantitatea minimă vizată de acest acord-cadru era de 4.522.530 de bucăţi de plăci din semifabricat şi 7.001 role-bandă de imprimare, iar cantitate maximă - de 7.602.100 de bucăţi plăci din semifabricat şi 14.504 role-bandă de imprimare, conform Agerpres. Durata acordului-cadru încheiat este de 24 de luni, principalele modalităţi de finanţare şi plată fiind reprezentate de fonduri din venituri proprii, se mai spunea în anunţul de participare la licitaţie.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.