Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai mulţi membri ALDE Caransebeş au trecut la PNL

PNL

Preşedintele ALDE Caransebeş, Nicolae Şelner, a anunţat că a intrat în rândurile Partidului Naţional Liberal, afirmând că încă 17 persoane l-au urmat în PNL. 'Am ales PNL, pentru că este cel mai consecvent partid. Împreună cu mine au mai plecat din ALDE Caransebeş încă 17 persoane, care m-au urmat în PNL, iar un altul s-a retras şi nu mai vrea să facă politică. Eu cred că vor mai pleca şi alţii din ALDE. Din păcate, în ALDE am fost ignoraţi şi nu s-a ţinut cont de opiniile noastre', a declarat Nicolae Şelner, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.

De asemenea, deputatul Dan Laurenţiu Tocuţ, şi-a anunţat, în aceeaşi conferinţă de presă, retragerea din ALDE, unde a fost simplu membru. 'Am decis să mă retrag din ALDE şi să revin la PNL, pentru că am simţit o marginalizare, încă înainte de alegerile locale. Nu este normal ca cei din conducere să vină în Caransebeş, în campania electorală, şi să nu ne anunţe. Prin urmare, nu voi mai candida pentru nicio funcţie, dar voi sprijini, cu tot ceea ce pot, atât Primăria Caransebeş, cât şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din acest municipiu', a afirmat medicul Dan Laurenţiu Tocuţ, anunţă Agerpres.

La rândul său, preşedintele PNL Reşiţa, Ioan Popa, primar al municipiului, a afirmat că ALDE va avea în Caraş-Severin un scor mai slab decât cel de la alegerile locale. 'Cred că ALDE va avea la aceste alegeri un scor mai prost decât cel obţinut la locale, cu tot sprijinul preşedintelui PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă. Nu va face pragul nici în Caraş-Severin, şi nici la nivel naţional. De altfel, sunt convins că PNL, cu Dacian Cioloş şi împreună cu USR vor duce România înainte. Agreez această mişcare de dreapta şi consider că era bine să avem o campanie conjugată', a precizat Ioan Popa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.