Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manifestație URIAȘĂ la Moscova: 'Nu cenzurii, nu dictaturii! Jos cu statul poliţienesc!' / VIDEO

reddit.com
mosvoca protest

Aproximativ 1.000 de ruşi au mărşăluit duminică pe străzile din Moscova în cadrul unei manifestaţii, aprobată de autorităţi, împotriva întăririi supravegherii şi a restricţiilor asupra Internetului, potrivit AFP, scrie agerpres.ro

Scandând "Nu cenzurii, nu dictaturii!" sau "Jos cu statul poliţienesc!", manifestanţii şi-au exprimat opoziţia faţă de ultimele măsuri legislative ce vizează consolidarea controlului asupra Internetului de către autorităţi. Unii au preluat sloganul opoziţiei "Rusia fără Putin", la care au adăugat şi "fără cenzură", un slogan foarte popular la manifestaţiile împotriva Kremlinului.

Guvernul Tudose, LOVITURĂ DURĂ pentru medici: Crește vârsta de pensionare


Poliţia a estimat la 800 numărul participanţilor la acţiunea de protest. Potrivit unui jurnalist AFP la faţa locului, între 1.000 şi 1.500 de persoane au răspuns apelului lansat de partidul Parnas, condus de fostul premier Mihail Kasianov, care a şi organizat această manifestaţie. 

Trei protestatari au fost arestaţi, între care unul care difuza pliante în favoarea opozantului Aleksei Navalnîi, a indicat organizaţia neguvernamentală rusă OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor la acţiunile de protest. 

Potrivit lui Pavel Rassudov, fostul lider al grupului "Partidul Piraţilor", autorităţile încearcă să preia controlul şi să supravegheze Internetul începând cu anul 2011, când mii de oameni au ieşit în stradă în semn de protest fata de victoria partidului lui Vladimir Putin în alegerile legislative. Aceste acţiuni de protest au fost urmate de manifestaţii de amploare împotriva celui de-al treilea mandat prezidenţial obţinut de Putin în acelaşi an. 

"Autorităţile au înţeles atunci că Internetul este un instrument de mobilizare, care i-a adus pe oameni în stradă", a explicat Rassudov, în vârstă de 34 de ani.

Întrunire CRUCIALĂ a liderilor PSD: Ce a decis Liviu Dragnea după mai bine de 10 luni


O altă manifestantă, Liudmila Toporova, de 56 de ani, a declarat că a ieşit să protesteze pentru mai multă libertate pe Internet, deoarece "libertatea este cel mai important lucru în viaţă". 

În ultimii ani, autorităţile ruse au strâns şurubul în ceea ce priveşte netul rusesc, extrem de utilizat de opoziţie, şi această tendinţa s-a amplificat în prezent pe fondul luptei împotriva terorismului. 

Parlamentul rus a aprobat vineri o lege ce interzice utilizarea în Rusia a "anonymizers", servicii web care permit accederea în mod anonim la site-urile blocate în ţară. De asemenea, Duma de Stat - camera inferioară a parlamentului rus - a votat o lege care obligă utilizatorii să se identifice printr-un număr de telefon pentru a putea utiliza mesageriile de pe Internet. 

La sfârşitul lunii iunie, Roskomnadzor, autoritatea ce supraveghează mass-media în Rusia, a ameninţat cu blocarea Telegram, o mesagerie extrem de populară în Rusia pentru nivelul său ridicat de criptare. 

De la 1 ianuarie, firmele web ruse şi străine sunt forţate să stocheze datele utilizatorilor lor din Rusia şi să le transmită autorităţilor în cazul în care ele solicită acest lucru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.