Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marian Munteanu dă cărțile pe față: Ce spune despre colaborarea cu Virgil Măgureanu

mediafax
Munteanu Magureanu

Marian Munteanu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat, marţi, după validarea sa în BPN al liberalilor, că în biografia sa nu se regăseşte nimic de care să-i fie ruşine sau care să-i aducă prejudicii de imagine sau de credibilitate.

 

"Cu domnul Măgureanu, ca şi cu alţi lideri ai alianţei din anul 2000 am discutat foarte puţin, pentru că acolo era o echipă politică. Eu personal am avut negocieri cu dânşii pentru că am sperat să poată fi oprit domnul Ion Iliescu, care candida la Preşedinţia României. Din păcate dânşii au văzut altfel lucrurile şi nu am avut posibilitatea unei cooperări. Repet, sunt o persoană care vine din societatea civilă şi vă rog să mă credeţi că ştiu să-mi menţin punctele de vedere şi să mi le apăr. Din acest punct de vedere, mulţi politicieni nu sunt foarte relaxaţi în ceea ce priveşte relaţia cu mine (...). Repet o să dau toate explicaţiile necesare cu privire la orice este legat de trecutul meu, de biografia mea, de activitatea mea, dar vreau să fiţi siguri că nu există nimic în activitatea mea civică, profesională, culturală, ştiinţifică, social-politică de care să-mi fie ruşine sau care să poată constitui un element de natură a aduce prejudicii de imagine, de credibilitate şi aşa mai departe", a declarat Marian Munteanu, întrebat despre perioada de colaborare în plan politic cu Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI, şi dacă se mai află în vreo relaţie cu acesta.

 

El a invitat presa să verifice toate datele privind biografia sa, precizând că toate aceste aspecte există deja pe pagina sa de internet. "În rest, cu privire la lucrurile constructive, pozitive, poate că acolo ar trebui să ne concentrăm în perioada următoare", a declarat Munteanu.

 

Întrebat despre adeziunea sa la PNL, candidatul liberalilor la Primăria Capitalei a spus că va face acest gest, pe care-l consideră formal, în perioada următoare, subliniind că el, împreună cu cei din generaţia sa, a avut şi are semnată "o adeziune fermă la democraţie în România, la valorile româneşti".

 

"Înscrierea ca formalitate o facem exact atunci când este necesar. Ştiu că există nişte chestiuni tehnice. (...) De-abia am finalizat o întâlnire, o să avem discuţii şi cu colegii mei din atâtea asociaţii din Bucureşti. Toate lucrurile acestea vă vor fi comunicate, însă, chiar în zilele următoare", a declarat candidatul propus de liberali la Primăria Capitalei.

 

Munteanu a salutat în context curajul PNL de a se deschide în discuţia şi parteneriatul cu societatea civilă.

 

"Personal îmi doresc şi sunt convins că o să avem sprijinul întregului PNL pentru o construcţie în sfârşit cu societatea civilă autentică, oamenii care de ani de zile se zbat să aducă în atenţia politicienilor lucruri cu adevărat importante cu care ne confruntăm. Deci tot acest efort al lor să fie încununat de succes. Aceasta este principala mea misiune în acest efort şi sigur împreună cu toţi membrii PNL sperăm ca acest parteneriat să aducă un nou început pentru Bucureşti. Un Bucureşti care să fie o capitală cu care, într-adevăr, nu numai locuitorii săi să se mândrească, să se mândrească toţi cetăţenii români, să se mândrească românii de pretutindeni. Avem nevoie de o capitală cu adevărat românească, reprezentativă, golită şi dezbărată de metehnele şi metodele trecutului. O capitală în care cetăţeanul să aibă posibilitatea să-şi spună cuvântul şi cuvântul său să fie ascultat", a mai declarat candidatul liberalilor la Primăria Capitalei.

Citește și: CONTROVERSELE din trecutul ciudat al lui Marian Munteanu

Vezi și: Cum a devenit celebru Marian Munteanu: Discipolul lui Petre Țuțea, erou la Mineriadă /VIDEO

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.