Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Masacru 'din greșeală' în Yemen. Aviația saudită a confundat o tabără de refugiați cu rebelii șiiți

Cel puţin 40 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi într-un raid aerian atribuit Arabiei Saudite care a vizat luni o tabără de refugiaţi din nordul Yemenului, potrivit Mediafax.

Raidul aerian probabil a vizat poziţii ale insurgenţilor şiiţi huthi din zona Haradh, în nordul Yemenului, dar, din greşeală, mai multe bombe au căzut în tabăra de refugiaţi Al Mazraq, situată în imediata vecinătate, informează Reuters.

Atacul a fost confirmat de angajaţi umanitari, iar agenţia de ştiri yemenită Saba, aflată sub controlul insurgenţilor, l-a atribuit Arabiei Saudite.

Un purtător de cuvânt al armatei saudite a declarat că incidentul este investigat. "Este posibil ca un avion de vânătoare să fi ripostat la focuri de artilerie lansate din acea zonă, dar nu putem confirma că a fost o tabără de refugiaţi", a declarat generalul saudit Ahmed Asseri.

Regele Salman al Arabiei Saudite a anunţat luni că este dispus să discute cu toate forţele politice din Yemen care doresc restabilirea ordinii, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Cooperare din zona Golfului.

Arabia Saudită a declanşat săptămâna trecută Operaţiunea "Furtuna Determinării", în scopul "apărării Administraţiei legitime" a preşedintelui yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi. Avioane de vânătoare saudite bombardează poziţii rebele din capitala Yemenului, Sanaa, şi din nordul ţării. La operaţiuni participă şi avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc şi Sudan.

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, avansaseră spre sudul Yemenului, o ţară aflată în anarhie după ce insurgenţii au ocupat în septembrie 2014 capitala, Sanaa. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se afla preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, susţinut de Statele Unite. Preşedintele Yemenului a plecat în exil săptămâna trecută.

În Yemen sunt active şi celule ale organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia şi ale grupului Stat Islamic, două reţele teroriste sunnite. Arabia Saudită, o ţară preponderent sunnită, acuză Iranul şiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susţinerea insurgenţilor şiiţi huthi. Arabia Saudită este unul dintre aliaţii strategici ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu.â

content-image

content-image

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.