Peste 80 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor, au pus în aplicare miercuri 33 de mandate de percheziţie în Capitală şi în judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, informează un comunicat de presă al DGPMB.
Potrivit sursei citate, prejudiciul estimat rezultat din activitatea infracţională este de 1.000.000 de lei, iar persoanele vizate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 3.
Citește și: Reacția UNICĂ a lui Mădălin Voicu după ce a fost salvat de reținere și arestare / VIDEO
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în perioada 2010-2015, au înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de bunuri şi servicii, fără a avea o bază legală şi reală, prin intermediul unor facturi fiscale false, se arată în comunicat.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe tipuri de documente contabile, întocmite în mod ilicit, utilizate în activitatea infracţională.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Citește și: Răsturnare de situație în cazul legii dării în plată: Înfrângere pentru BNR și bănci