Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Merkel spune ce crede despre viitorul Europei post-Brexit

merkel

Cancelarul german Angela Merkel nu se aşteaptă ca şi alte ţări în afară de Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, potrivit unui interviu publicat vineri de cotidianul Passauer Neue Presse de şefa executivului de la Berlin, cu o zi înainte ca liderii statelor UE să se reunească la Roma pentru a marca 60 de ani de la semnarea actului fondator al Comunităţii Europene, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Premierul britanic Theresa May va lansa miercuri, 29 martie, procesul de ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar, ceea ce va deschide calea a doi ani de negocieri cu Bruxellesul.

CTP îl face PRAF pe ministrul Agriculturii: 'Plopii lui Soros'

Întrebată dacă se teme că şi alte ţări membre ar putea părăsi Uniunea Europeană, Merkel a răspuns: ''Nu. Statele membre luate individual au, desigur, opinii diferite despre cum putem modela viitorul, dar calea generală de a avansa este clară: mai multă cooperare''.

Ea a indicat apărarea, controlul frontierelor externe ale UE, politica economică şi lupta contra militantismului islamist drept domenii de cooperare.

Angela Merkel a estimat că scrisoarea pe care şefa guvernului britanic o va trimite la Bruxelles pentru a anunţa activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona nu va umbri summitul din 25 martie consacrat împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

''În anii următori, activitatea noastră se va concentra în ambele direcţii - pe de o parte, negocierile cu Marea Britanie privind ieşirea (din UE), pe de altă parte consideraţiile referitoare la a face Uniunea Europeană cu 27 de membri potrivită pentru viitor'', a adăugat ea.

Citește și: ALERTĂ - Încă o persoană decedată în urma atentatului de la Londra

La întrebarea dacă ar trebui oprite negocierile de aderare a Turciei la UE, Merkel a răspuns că ar trebui aşteptat întâi rezultatul referendumului din 16 aprilie privitor la reforma constituţională prin care vor fi extinse prerogativele preşedintelui turc. Ea a subliniat că tratează foarte serios un raport european care susţine că schimbările constituţionale propuse prin reforma respectivă constituie un mare pas înapoi pentru democraţie.

Ankara a respins raportul respectiv.

Berlinul a calificat luni drept 'inacceptabile' acuzaţiile formulate cu o zi în urmă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a afirmat că şefa executivului german 'aplică practici naziste' contra etnicilor turci din Germania şi a oficialilor turci. Ankara mai acuzase Germania, la începutul lunii martie, că a recurs la practici 'naziste' atunci când a împiedicat desfăşurarea mitingurilor electorale pro-referendum şi când a refuzat participarea unor oficiali turci, provocând reacţii critice la Berlin, Bruxelles, Paris şi Haga.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.