Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul americanilor pentru Republica Moldova

deputat Andrei Sava

Declarațiile ambasadorului american la Chișinău sunt pe bună dreptate blamate, dar electoralist inflamate. S-a mers până la a-l portretiza pe ambasadorul american ca membru al unei ”Coloane a cincea”. Teoriile conspirației nu își au rostul într-un tablou geopolitic extrem de complicat, în care orice declarație trebuie intens și bine cântărită și în care interesele sunt proiectate în primul rând pragmatic.

Dincolo de erorile impardonabile din declarațiile diplomatului american, interviul trebuie citit integral (http://trm.md/ro/cronica-independentei-republicii-moldova/un-sfert-de-secol-de-independenta-interviu-cu-ambasadorul-sua-in-republica-moldova/) și înțeles într-un context mai larg. Cei care se simt indignați că scenariul unirii cu România nu este îmbrățișat în discursul public al unui ambasador american, ar trebui să citească mai întâi poziția oficială a statului român, cu atât mai mult cu prilejul marcării a 25 de ani de la independența Republicii Moldova. Poziția este fără echivoc pentru recunoașterea suveranității și integrității teritoriale a Moldovei, ca produse ale ordinii de tip westfalic de după prăbușirea Uniunii Sovietice. Aceeași teză este susținută și de către reprezentantul SUA la Chișinău, cu deosebirea marcantă ca acesta abordează inexplicabil alte unghiuri ale relației țării noastre cu Republica Moldova.

Într-un articol anterior am scris despre preceptele unei ordini internaționale, așa cum au fost definite de Henry Kissinger. În cazul de față, ordinea regională ar putea fi modificată în măsura schimbării raporturilor de legitimitate și putere între principalii actori implicați. România își proiectează interesele sub aceste aspecte, dar schimbările importante nu pot fi făcute peste noapte. În materie de legitimitate, un sondaj IMAS din august anul acesta arată că cetățenii moldoveni care se opun unirii cu România sunt mai mulți decât cei care o aprobă.  În același timp, opiniile legate de aderarea la UE sau la Uniunea Vamală în siajul Rusiei sunt împărțite, fapt care arată nu doar divizarea societății, ci mai ales potențialul important al ideii europene, mai ales în perspectiva modificărilor demografice din anii următori. Este prin urmare evident că nici România, și nici aliatul nostru american, nu au un interes pragmatic imediat în a agita spiritele la Chișinău într-un moment în care propaganda de la Moscova este aproape de apogeu, în contextul apropierii alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016, alegeri care vor fi în primul rând despre orientarea geopolitică pe viitor a Republicii Moldova.

Nu în ultimul rând, declarațiile domnului Pettit trebuie descifrate și în cheia ultimelor evoluții din regiune, cu o Rusie tot mai asertivă, cu exerciții militare importante în Transnistria, cu spectrul reînceperii confictului armat în estul Ucrainei tot mai aproape. În același timp, prezența SUA în regiune nu poate anula riscurile escaladării conflictului înghețat din Republica Moldova ca stat neutru. Este prin urmare nevoie de foarte mult balet diplomatic pentru a menține chiar și actuala fragilă balanță de putere în regiune. Și România și Statele Unite au interesul ca Moldova să nu devină o victimă colaterală a crizei ucrainiene, ci un actor de succes al politicilor occidentale în regiune. În acest proiect stă și adevărata miză a declarațiilor ambasadorului american. Republica Moldova trebuie în primul rând prin propriile forțe să se racordeze proiectului european, iar România, ca avanpost UE,  va fi mereu dispusă să o asiste în acest proces. Republica Moldova trebuie să ajungă să simtă beneficiile unui asemenea traiect, dar acesta poate deveni realitate în timp, nu peste noapte, și cu multe eforturi. Și nu în ultimul rând, într-un climat intern stabil, cu mai puține amenințări la adresa statalității.

În concluzie, înainte să clamăm eronat ”trădarea americanilor în regiune”, să avem în vedere cuvintele lui Robert D. Kaplan despre viziunea Rusiei pe aceste tărâmuri în care Republica Moldova nu poate fi decuplată de episodul ucrainean: “Și totuși, nici măcar Putin nu a renunțat cu totul la dimensiunea europeană a geografiei ruse. Dimpotrivă, concentrarea asupra Ucrainei ca parte dintr-un efort mai vast de refacere a sferei de infleunță rusești în zonele învecinate Rusiei demonstrează dorința lui ca Rusia să se ancoreze în Europa, fie și în termeni nedemocratici. Ucraina reprezintă statul-pivot care în sine și prin sine transform Rusia…Zbigniew Brzezinski afirmă că Rusia, fără Ucraina, rămâne un imperiu, dar un imperiu predominant Asiatic, atras pe mai departe în conflicte cu statele caucaziene și cu cele din Asia Centrală” (Robert D. Kaplan – Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotruva destinului, 2015, Grup Media Litera).

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.