Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mesajul de la cel mai înalt nivel al Ungariei după Brexit: Ce spune Viktor Orban

Viktor Orban

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat marţi la Bruxelles că guvernul de la Budapesta va reprezenta interesele muncitorilor şi studenţilor unguri din Regatul Unit în cursul negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează agenţia MTI. Exprimându-se înainte de summitul de două zile al şefilor de stat şi de guvern din UE care a început marţi la Bruxelles, Orban a estimat că interesele Ungariei, precum şi situaţia juridică sunt ''clare''. ''Nu văd nici o problemă nerezolvată în termeni de referendum britanic. Toate întrebările au primit răspuns de vreme ce tratatul de bază al UE oferă instrucţiuni clare pentru o astfel de situaţie'', a afirmat premierul ungar.

''Situaţia este gravă. Suntem într-o criză inevitabilă'', consideră Orban, adăugând însă că toate aspectele juridice au fost reglementate. În opinia premierului ungar, ''cel mai evident'' este faptul că rezultatul pentru Brexit la referendumul din 23 iunie din Marea Britanie a fost determinat de criza migraţiei. ''Până când UE nu va putea rezolva chestiunile privind migraţia vor exista tot mai multe provocări similare'', este de părere Orban, insistând asupra faptului că au avut loc apeluri repetate pentru referendumuri în contextul eşecului UE de a soluţiona criza.

Premierul ungar consideră de asemenea ''greşită'' politica europeană de a critica statele care acţionează pe cont propriu şi că este necesară o politică unificată privind migraţia, cu obiective clare, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.