Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Metroul DERAIAT în New York circula cu o viteză prea mare

Trenul care a deraiat miercuri la New York, provocând rănirea uşoară a peste 100 de persoane, circula cu o viteză de două ori mai mare decât cea autorizată în gară, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei federale de securitate din transporturi, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Citeşte şi: ACCIDENT la METROul din New York. Peste 100 de persoane au fost rănite - FOTO/VIDEO

Trenul circula cu peste 16 km/oră, în timp ce viteza în locul respectiv este limitată de 8 km/oră, a afirmat purtătorul de cuvânt al National Transportation Safety Board (NTSB) într-o conferinţă de presă, precizând că agenţia va face investigaţii în continuare timp de mai multe zile.

Nu se ştie deocamdată de ce trenul, aparţinând companiei Long Island Rail Road, mergea atât de repede. El s-a izbit de parapetele instalate la capătul liniei în gara Atlantic Terminal din Brooklyn, cu puţin timp înainte de ora locală 8:30 (13:30 GMT), la oră de vârf.

În cursul audierii sale de către anchetatori, mecanicul de locomotivă şi-a amintit că a intrat în gară, dar că nu s-a izbit de parapete, a adăugat purtătorul de cuvânt. El îşi încheia tura de noapte şi a dat asigurări că nu folosea telefonul mobil în momentul accidentului.

În vârstă de 50 de ani, mecanicul de locomotivă a fost supus unor examene, pentru a afla dacă a consumat alcool sau droguri, rezultatele nefiind deocamdată cunoscute.

Citeşte şi: Londra. Un suspect de terorism a fost arestat imediat după aterizare

Accidentele de tren nu sunt rare în SUA, unde sistemul feroviar suferă cronic din cauza investiţiilor insuficiente. Anchetele durează deseori mult timp până la stabilirea cauzelor precise.

Autorităţile au subliniat, imediat după accident, că a fost un noroc faptul că nu s-au înregistrat răniţi grav, având în vedere că în tren se aflau între 600 şi 700 de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.