Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Tudose, alături de Hans Klemm: Premierul se laudă cu cea mai mare creștere economică din UE / VIDEO

B1.ro
Mihai Tudose

România are multe de oferit în domenii ca agricultura, industria high-tech, IT şi producţia industrială, a declarat premierul Mihai Tudose, joi, la deschiderea Business Development Conference, eveniment organizat în cadrul misiunii comerciale Trade Winds 2017. 

"România este una dintre cele mai mândre naţiuni din UE, astăzi când ne mândrim cu cea mai mare rată de creştere economică. Ne mândrim, pe lângă apartenenţa europeană şi parteneriatul cu Uniunea Europeană, parteneriatul cu NATO, şi cu aniversarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Avem în România foarte multe de oferit de la potenţial în zona de agricultură, până la potenţialul extraordinar în industria high-tech, în IT, trecând la producţia industrială, unde, din nou, ne mândrim cu o creştere de 8% faţă de anul trecut", a afirmat Tudose, potrivit agerpres.ro.

Prima înfrângere pentru Orban în PNL. Cursa pentru șefia TNL, risc de fractură în partid


Prim-ministrul şi-a exprimat convingerea că prezenţa în România a unor firme americane de renume mondial, ca Ford, Raytheon, General Dynamics, Bell Helicopters, care au venit şi au investit, au făcut transfer tehnologic, reprezintă "un bun exemplu şi o declaraţie a mediul de afaceri american" pentru ţara noastră. 

"Cred că eforturile dumneavoastră, eforturile Departamentului de stat pentru comerţ, le mulţumesc şi pe această cale, eforturile Ambasadei SUA în România, personal ale domnului Hans Klemm, eforturile colegilor mei din Guvern vor avea rezultate, iar, poate, de ce nu, peste alţi 10 ani să facem o întâlnire de bilanţ, să ne amintim cu drag de acest eveniment major în viaţa economică a României în relaţiile cu SUA, un moment de bilanţ unde să fim mândri de ceea am început să realizăm astăzi", a spus Tudose. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, aproximativ 100 de companii americane au venit la Bucureşti şi vor avea contacte cu peste 50 de firme româneşti, prilej pentru dezvoltarea unor proiecte comune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.