Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul de Finanţe trebuie să anunţe luni cursul de schimb pentru calcularea accizelor

ioana petrescu

Potrivit legislației în vigoare, Ministerul de Finanțe este obligat ca până luni, 20 octombrie, să publice pe site-ul propriu cursul de schimb la care se vor calcula accizele în 2015. Acesta este de 4,5018 lei/euro, mult mai mic decât cel folosit în 2014, de 4,7380 lei/euro. În ciuda prevederilor legale, oficialii nu au confirmat, până în prezent, că vor utiliza acest curs și au lăsat de înțeles că vor modifica, din nou, formula de calcul, scrie capital.ro.

Prin normele de aplicare ale Codului Fiscal, publicate în primavară, respectiv prin HG 77/2014, se precizează: „punctul 321. Ministerul Finanţelor Publice comunică pe site-ul său modul de determinare a valorii în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiului din producţia internă conform art. 218 din Codul fiscal, cel târziu până la data de 20 octombrie a fiecărui an.”

Cursul de schimb care ar trebui comunicat este de 4,5018 lei/euro întrucât Codul fiscal prevede că, în anul următor, se folosește cursul mai mare dintre cel publicat în Jurnalul Oficial al UE în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2013 și cel din prima zi lucrătoare a aceleiași luni din 2014. Acesta se indexează cu inflația medie anunțată de Institutul Național de Statistică, în octombrie.

Până la 1 ianuarie 2014, valoarea în lei a accizelor se stabilea în funcţie de cursul comunicat în Jurnalul Oficial al UE în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului anterior. Prin urmare, în 2014, ar fi trebuit folosit cursul de 4,4485 lei/euro.

Guvernul a decis, însă, anul trecut, să modifice Codul fiscal astfel încât cursul să fie mai avantajos pentru buget. Codul fiscal prevede că se alege rata de schimb mai mare din cele comunicate în prima zi lucrătoare din lunile octombrie ale ultimii doi ani.

Aşa a fost stabilit, pentru 2014, cursul din 2012, de 4,5223 lei/euro, mai mare cu 1,67% decât cel din 2013. În plus, Codul fiscal a introdus şi indexarea cu inflaţia medie anuală. Anul trecut, inflaţia luată în calcul a fost de 4,77%. Astfel, s-a ajuns la un curs de 4,7380 lei/euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.