Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Educației a fost sesizat în cazul Kovesi. Se cere retragerea titlului de doctor

kovesi

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, ONG-ul susţinând că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

"Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de vest. 2011", se arată în adresa transmisă Universităţii de Vest din Timişoara şi Ministerului Educaţiei de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca, potrivit monitorulcj.ro.

Iohannis dezvăluie MIZA alegerilor parlamentare. Atac la politicieni

Reprezentanţii asociaţiei cer ca în cazul în care "circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice", să se dispună retragerea titlului de doctor.

"În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei", se precizează în cerere.

GRAUR precizează că solicitarea este întemeiată pe o analiză făcută de asociaţie.

"În analiză se mai ţine seama de faptul că autorul operei incriminate a spus tot ce a avut de spus în momentul în care a depus teza. Orice relaţii sau explicaţii justificatoare asupra stării de fapt trebuie să se regăsească în teza depusă. Intrucât niciunul din pasajele preluate de autoarea tezei nu poartă semne de identificare, pare a fi raţional că niciodată autorul nu a avut vreo intenţie de a separa contribuţia sa reală de preluările realizate pe care a ţinut să pară a fi ale sale", se precizează în cerere.

Dezvăluiri și acuzații grave: Procurorul-şef al DNA Suceava, dosar abuziv pe numele unui șef DIPI

GRAUR este o asociaţie non‐guvernamentală care se ocupă cu promovarea integrităţii vieţii academice, "cu prioritate pentru plagiat ca încălcare a eticii academice cu consecinţe deosebit de grave în proliferarea corupţiei în societatea românească". Potrivit Asociaţiei, colaboratorii GRAUR au contribuţii publicate  şi menţionate la adresa www.plagiate.ro în ceea ce înseamnă doctrina şi practica combaterii plagiatului. "Suntem iniţiatorii şi depozitarii Indexului Operelor Plagiate în România, dezvoltat în format electronic la adresa www.plagiate.ro şi publicat periodic în format tipărit. Prezentul caz are la bază informaţia din domeniul public şi aflată pe mai multe site‐uri în format aproape identic", se arată în comunicatul ONG-ului.

Un răsunător dosar de corupție a ajuns la final. Procurorii DNA cer pedepse maxime / UPDATE

Solicitarea vine după ce, săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual, prima persoana audiată fiind chiar parlamentarul, acesta precizând că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni. În replică, Codruţa Kovesi a precizat : "Nu doresc să intru în dialog cu inculpatul Ghiţă Sebastian. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi prietenă cu inculpatul Ghiţă Sebastian".

Procurorul şef al DNA a precizat că nu va cere CNATDCU să-i reanalizeze lucrarea, susţinând că cine o contestă poate face sesizare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.