Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Băsescu, condamnat la închisoare cu executare

mircea basescu

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de influenţă. Marian Căpăţână, judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Judecătorul a dispus şi confiscarea a 265.000 de euro de la cei doi.

Vezi și: Prima reacţie a lui Mircea Băsescu după condamnare: 'Eu am multă încredere în justiţie'

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, urmând să fie atacată la Curtea de Apel Constanţa.

DNA a cerut condamnarea la închisoarea cu executare pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, în cazul primului solicitând ca pedeapsa să fie orientată spre maximul prevăzut de lege (7 ani).  Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Basescu si de 350.000 de euro de la Capatana.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Florin Şurghie, a cerut achitarea clientului său, spunând că nu există dovezi în legătură cu săvârşirea faptei, iar, în cazul în care instanţa va considera că este nevoie de o pedeapsă cu închisoarea, aceasta să fie cu suspendare.

Mircea Băsescu a fost judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel.

Vezi și: Alina divorțează

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.