Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a lansat duminică un apel către toţi oamenii de stânga din Parlamentul României pentru a sprijini interesele salariaţilor, pensionarilor şi ai tuturor celor care trăiesc din muncă, în contextul discuţiilor privind noul Cod fiscal.
Citește și: DOLIU în politcă: Soția unui lider important a murit la București
"Fac un apel ca votul nostru, al adevăraţilor oameni de stânga din Parlamentul României, să înceteze să mai fie o simplă formalitate. Votul din Senat şi Camera Deputaţilor privind Codul fiscal este un adevărat test al identităţii noastre ca oameni politici şi reprezentanţi ai celor care ne-au votat pentru a le apăra interesele în astfel de momente cruciale. În forma convenită între liderii voştri şi cei din dreapta eşicherului politic, Codul fiscal nu este decât o prelungire a unei filosofii fiscale şi a unui model economic care, de mai bine de un deceniu, răsplăteşte pe cei puţini şi pedepseşte pe cei mulţi şi care perpetuează o societate a inegalităţilor, polarizării şi excluziunii sociale", scrie Geoană, potrivit unui comunicat de presă.
Citește și: Cum o poate răpune Simona Halep pe Serena Williams, Pantera Neagră, în opinia lui CTP
El susţine că dezbaterea prelungită din jurul Codului fiscal s-a concentrat, în principal, asupra problemei deficitului pe care aprobarea acestuia ar antrena-o şi au fost excluse argumentele de natură socială şi economică.
"Într-o deja lungă tradiţie, interesele marelui capital devin ortodoxie economică, iar orice încercare de a aduce argumente în favoarea celor care îşi câştigă existenţa din muncă este ignorată aproape complet. În orice conversaţie legată de politică economică şi fiscală, noi, oamenii politici de stânga, trebuie să fim apărătorii intereselor salariaţilor, pensionarilor şi ai tuturor celor care trăiesc din muncă", arată liderul PSRO.
Citește și: Soția unui deputat ȘOCHEAZĂ: Da, sunt BISEXUALĂ
În opinia sa, vocea sindicatelor - ca reprezentanţi ai salariaţilor - a fost sistematic ignorată, iar puţinii economişti de stânga au fost acoperiţi de valul de comentarii neoliberale care domină piaţa ideilor din România şi, din păcate, însăşi ideologiile partidelor aşa-zis de stânga din România.
Citește și: NOSTRADAMUS de România: Un profesor din Olt proorocește toate rezultatele la meciuri
"Cum poate fi acest Cod fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariaţi, pensionari şi persoane cu activităţi independente? Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD şi UNPR, cel puţin 'în acte' politiceni 'progresişti', când aprobarea Codului fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare şi a pensiilor cu între 10 şi 26 de lei/ lună? Cum ar putea fi votat un Cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii şi de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, faţă de o medie europeană de aproape de 50%?", arată liderul PSRO.
Citește și: Decizie istorică luată de Klaus Iohannis: Premieră de când e președintele României
Potrivit acestuia, revenirea la TVA de 19%, reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajaţi şi angajatori şi anularea eliminării deductibilităţilor pentru salariaţi, pensionari şi persoane cu activităţi independente sunt propunerile pe care confederaţiile sindicale şi PSRO le consideră ca reprezentând soluţia pentru un Cod fiscal echilibrat.
Citește și: Ce poze noi au apărut cu Carmen Iohannis / FOTO