Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Geoana: Pierdem alegerile daca ne mai batem intre noi

mircea geoana

Fostul presedinte al PSD, senatorul Mircea Geoana, trage un semnal de alarma cu putin timp inainte de sedinta BPN al PSD. El condamna vehement luptele incepute pentru succesiunea lui Victor Ponta la sefia partidului si le care colegilor sa isi canalizeze energiile pentru alegeri in caz contrar existand riscul pierderii acestora.

"Întreaga discuţie generată în jurul dosarului Hrebenciuc şi a implicării lui Dan Şova trebuie foarte clar delimitată. Vorbim, aşadar, despre două paliere – unul privitor la aspectele juridico-legale pe care numai organele abilitate ale statului se pot pronunţa, şi un al doilea palier, cel politic.

 

În ceea ce priveşte aspectele legale ce ţin de ancheta procurorilor, nu mă pronuţ, aşa cum nu am făcut-o niciodată. În schimb, pe tema succesiunii la vârful PSD, în cazul foarte probabil în care Victor Ponta va ajunge preşedinte al României, sunt câteva aspecte de clarificat.

 

Țin să dezavuez încercările anumitor colegi de a face jocurile pentru şefia PSD. Însuşi Victor Ponta a transmis foarte clar că, în calitate de preşedinte al PSD şi de candidat pentru Cotroceni, nu acceptă risipirea energiilor partidului pe teme false, care nu îşi au locul în campanie.

 

Prin urmare, vreau să fac un apel la maturitate şi la responsabilitate, apel pe care îl adresez tuturor colegilor, de la lideri aflaţi în forurile de conducere ale PSD şi până la membrii de partid din sate şi comune.

 

Desigur, este cât se poate de firesc ca o discuţie privind succesiunea la vârful PSD să existe, cum este necesar și să avem o discuție serioasă în interiorul partidului de persoana viitorului prim-ministru și al componenței viitorului guvern. La fel de normal este ca aceasta să fie una amplă, transparentă, axată pe soluţii şi argumente solide. Dar, esenţial este ca aceasta să aibă loc după alegerile prezidenţiale, nu înainte.

 

Motivul este foarte simplu – mai întâi este nevoie să ne mobilizăm şi să acţionăm solidar pentru ca Victor Ponta să câştige alegerile din noiembrie. După ca vom fi realizat acest obiectiv, putem discuta deschis, ca un partid mare, despre viitorul nostru. Iar pasul final din acest punct de vedere va fi organizarea unui congres în care să fie validată o nouă garnitură la vârful PSD.

 

Până atunci, este esenţial să ne contentrăm pe campania electorală. Obiectivul nostru este să răspundem adecvat aşteptărilor românilor, să furnizăm viitorul preşedinte al României fiindcă cetăţenii sunt sătui de cei 10 ani în care Traian Băsescu a jucat un rol nefast, umilind oamenii şi extinzând conflictul la rang de politică de stat.", a spus Geoana intr-un comunicat remis redactiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.