Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mironescu, planuri pentru Sectorul 6: Ce se va întâmpla cu Cinema Favorit şi Lacul Morii

mironescu

Deputatul PNL Răzvan Mironescu, candidat la Primăria Sectorului 6 vrea să transforme fostul cinematograf Favorit în cel mai mare și modern Centru Cultural European din București. Acesta spune că are deja un plan bine pus la punct și că dacă va câștiga alegerile, în maximum doi ani îl va inaugura împreună cu cetățenii Sectorului 6.

“Centrul Cultural European Favorit va fi structurat în trei mari săli multifuncționale, care vor fi destinate pieselor de teatru, spectacolelor, serilor dansante, serbărilor școlare, expozițiilor sau lansărilor de carte ale cetățenilor Sectorului 6. Vom avea și o blibliotecă, o sală de lectură, dar și o zonă de alimentație publică (bar sau cafenea). De asemenea, vom organiza cursuri tematice de teatru, balet, dans, instrumente muzicale și altele. În același timp, Favorit va rămâne și cinematograf. Vor rula constant filme pentru că vreau să ofer ocazia bucureștenilor să retrăiască sau să experimenteze pentru prima dată bucuria cu care în trecut veneau aici la cinema. Va fi un centru care regulat va fi un generator de surprize pentru cetățenii Sectorului 6 și ne vom bucura împreună de ele. În plus aici vreau să organizez periodic dezbateri cu cetățenii pentru a putea să-i ascult pe toți cei care au ceva de spus. În doi ani vreau să-l inaugurez împreună cu cetățenii Sectorului 6”, a declarat Mironescu.

content-image

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 6 spune că un alt proiect de suflet pentru el îl reprezintă LACUL MORII.

“Un alt mare proiect de-al meu este zona LACUL MORII. Și aici am deja planul. Trebuie doar să-l demarez. În primul rând, vreau să solicit Primăriei Generale trecerea administrării peninsulei, care actualmente este lăsată în paragină, în subordinea Primăriei Sectorului 6. Aceasta va deveni un loc de promenadă, unde vor avea loc concerte și evenimente destinate bucureștenilor. Din bugetul local voi reabilita strada care leagă Crângași de peninsulă pentru a permite un acces facil către aceasta. Întreaga zonă adiacentă va fi igienizată și reabilitată. Va fi construită și o pistă pentru biciclete. De asemenea voi solicita Primăriei Generale să amenajeze un debarcader pentru activități de agrement pe malul apei. Am foarte multe planuri, vin cu soluții concrete pe care abia aștept să le implementez și să demonstrez cetățenilor că un bun gospodar chiar poate schimba în bine imaginea Sectorului 6”, a povestit Răzvan Mironescu.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.