Premium
Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei 19 din 17 ianuarie 2017. CCR explică de ce a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de Ana Mazilu, împotriva OUG 114/2013.
Prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului 114/2013, o vilă care a aparţinut boierului Dumitru Bădescu în Băile Olăneşti a fost trecută în secret din administrarea RA-APPS în administrarea SRI. Doar că Ana Mazilu deţinea deja o decizie definitivă a instanţei prin care o se dădea dreptul de proprietate. Aceasta a obţinut sesizarea CCR prin Tribunalul Bucureşti, iar Curtea i-a admis excepţia de neconstituţionalitate a IUG 114/2013.
Vezi AICI motivarea integrală! (.pdf)
"Curtea constată că dispozițiile art.2 și art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013, care stabilesc transmiterea terenului în cauză din administrarea Regiei Autonome ”Administrația Protocolului de Stat” în administrarea Serviciului Român de Informații, respectiv subrogarea instituției menționate în toate drepturile Regiei Autonome ”Administrația Protocolului de Stat” în legătură cu acest imobil încalcă, prin nesocotirea unei hotărâri judecătorești, atât principiul separației puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție, cât și prevederile care consacră și ocrotesc dreptul de proprietate privată, cuprinse în art.44 din Constituție și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", precizează CCR în motivare.
Povestea litigiului de la Olăneşti, prezentată de jurnalul.ro, în octombrie 2016:
În decembrie 2013, Serviciul Român de Informaţii, prin Unitatea Militară 0198 Bucureşti, a solicitat Guvernului României să-i fie dat acest complex de la Olăneşti, prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Numai că, în acest punct, au intervenit litigiile istorice aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Încă din luna mai a anului 2002, Ana Mazilu, Liliana Drăghici şi Adrian Herşiu, în calitate de moştenitori ai boierului Dumitru Bădescu, au acţionat în judecată statul român, prin RA-APPS şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, pe cale judecătorească, să se constate inexistenţa titlului şi obligarea pârâtelor “să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 13 hectare”, situat în Băile Olăneşti, în punctul Sub Maluri – Valea Dragului, care a aparţinut boierului Bădescu, dar şi ca statul să restituie fructele percepute în ultimii trei ani, care se ridicau, la vremea respectivă, la o valoare de 3 miliarde de lei vechi.
După efectuarea unei expertize topografice, reclamanţii şi-au retras cererea, solicitând revendicarea unui teren în suprafaţă de 6,8 hectare, aceeaşi adresă. În 2003, Tribunalul Vâlcea a admis cererea, obligând statul să le respecte reclamanţilor dreptul de proprietate şi de posesie asupra acelui teren. RA-APPS a atacat soluţia cu apel, la Curtea de Apel Piteşti, care, la sfârşitul anului 2013, a schimbat hotărârea şi a admis apelul instituţiei statului.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Moştenitorii boierului Dumitru Bădescu au atacat soluţia din apel cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea instanţei supreme a venit în luna noiembrie a anului 2004, când judecătorii au respins acţiunea şi recursul ca nefondate.
Următoarea cale, şi singura, de atac a rămas Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în data de 27 mai 2010, a declarat acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi ca fiind admisibilă şi a constatat că în procesul judecat în România a fost încălcat articolul 6 din Convenţia EurOpeană a Drepturilor Omului. Ca atare, în februarie 2011, moştenitorii au formulat o cerere de revizuire, proces care a demarat la Curtea de Apel Piteşti, instanţa admiţând-o, având în vedere decizia CEDO, în mai 2011. În iunie 2011, s-a judecat şi apelul privind cererea de revizuire, respingând toate cererile statului, punând, astfel, în deplină funcţionare hotărârea primei instanţe, din anul 2003, prin care statul a fost obligat să respecte dreptul de proprietate al moştenitorilor boierului Bădescu asupra terenului în suprafaţă de 6,8 hectare.
A urmat recursul. În aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, la rândul ei, ca nefondat recursul RA-APPS şi al Ministerului Finanţelor Publice, decizie care, din nou, a fost atacată cu o cerere de revizuire, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Piteşti.
În aceste condiţii, Guvernul României a întocmit, în anul 2013, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă nr. 114/18 decembrie 2012, prin care a fundamentat predarea-primirea acestui imobil de la Olăneşti, împreună cu mijloacele fixe aflate pe proprietatea privată a statului şi obiectele de inventar, pentru transferul lor de la RA-APPS către Serviciul Român de Informaţii.
Transferul a fost oficializat în 25 martie 2014, când plenul Senatului a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă. Prin acelaşi act, alte două imobile au fost transferate de la RA-APPS către Ministerul Apărării Naţionale şi către Secretariatul de Stat pentru Culte.
Cu vila specială trasferată către Serviciul Român de Informaţii, moştenitorii boierului Bădescu au continuat lupta în instanţă. RA-APPS Bucureşti, SRI, prin UM 0198 Bucureşti, şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au depus, la Curtea de Apel Piteşti, o reviziure în apel a revendicării imobiliare privind cele 6,8 hectare de teren. Cauza a intrat pe rolul instanţei în decembrie 2015, iar dosarul a fost soluţionat în 28 martie 2016, când magistraţii argeşeni au admis, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu a Serviciului Român de Informaţii, prin subrogare temporară în drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în calitate de revizuent. Însă, a respins cererea de revizuire, obligând statul la plata sumei de 940 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată.
Recursul final al acestei poveşti a rămas să fie soluţionat de către Secţia Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Statul, prin RA-APPS, SRI şi Ministerul Finanţelor au atacat cu recurs cererea de revizuire în data de 28 iulie 2016. În 28 octombrie 2016, instanţa supremă a respins recursurile ca nefondate, iar, în ceea ce priveşte SRI, a respins şi recursul acestuia referitor la cererea de intervenţie în interes propriu. Decizia ÎCCJ este irevocabilă. Cu alte cuvinte, SRI a pierdut un proces chiar la Înalta Curte. Ce e drept, unul în civil.
