stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Ne-am săturat de Europa

Ne-am săturat să ne tot bage Europa pe gât ba imigranți musulmani, de care nu e în stare nici ea să se păzească, ba legi tâmpe pe care dacă le aplici ai șansa să dai faliment. Mai nou, Europa ne bagă pe gât și Guvernul, din care trebuie să facă parte atât marionetele Comisiei Europene, cât și foștii angajați ai FMI.

Ne-am săturat să ne spună Europa ce să mâncăm și cât, cu riscul ca premierul desemnat prin grija aceleiași Europe să ne pună pe masă organisme modificate genetic, așa cum a încercat și atunci când era ministru al Agriculturii. Pentru Europa, mâncarea țăranilor noștri nu e bună, nici laptele muls cu mâna, nici agricultura simplă și curată. Nu,  totul trebuie să fie făcut de mașini și de firme străine, e mai bine să ne hrănim cu compuși chimici, cu mâncare industrializată și să ne dăm toți banii la supermarketuri ca să îmbogățim multinaționalele în timp ce țăranii ne mor de foame!

Ne-am săturat să ne învețe Europa care sunt drepturile infractorilor, minorităților, homosexualilor, pedofililor, musulmanilor, în timp ce noi, românii, nu mai avem decât dreptul să murim în tăcere.

Ne-am săturat de Europa multiculturală care a dus la atentate și la pierderea identității națiunilor, a rădăcinilor creștine și a normalității familiei. Ne-am săturat de Uniunea Europeană care a devenit Uniunea Asiatică, Africană și Musulmană.

Ne-am săturat de comisarii de la Bruxelles pe care nu-i alege nimeni, pe care nu-i iubește nimeni, care nu reprezintă pe nimeni și care fac doar jocurile lobbiștilor reprezentând industrii de miliarde de euro. Și care, mai nou, ne impun și nouă un prim-ministru după chipul și asemănarea lor. România a mai trecut prin experiența comisarilor sovietici. Acum, comisarii europeni le-au luat locul și dau directive la fel de aberante și de anti-naționale ca și cei dintâi.

Ne-am săturat de fariseismul Europei care vorbește de drepturi egale și de piață deschisă pentru toți în timp ce românii au devenit chiriași în propria lor țară, dați afară de pe pământurile lor, jefuiți de resursele lor ca în cel mai negru Ev Mediu.

Ne-am săturat să fim iobagii Europei, să stăm cu mâna întinsă de parcă Europa ne-ar fi dat vreodată ceva fără să ne ia însutit în schimb și înainte, și după.

Ne-am săturat de Europa necreștină, birocratică, corporatistă și, mai nou, și musulmană pentru că nu știu ce calcule aberante și-au făcut Merkel și susținătorii ei de la Bruxelles că musulmanii vor întineri populația și vor aduce mai mult profit pentru că vor lucra mai ieftin. Deocamdată, musulmanii radicali răresc populația, făcând astfel ce știu ei mai bine, și aduc profit doar pompelor funebre. Dar nimeni din Europa nu-și asumă responsabilitatea pentru a fi permis ca așa ceva să se întâmple!

Ne-am săturat de pretențiile și sclifoselile Europei, de fițele ei de damă scumpă dată cu parfum peste mizeriile pe care ni le impune cu titlul de civilizație. Ne-am săturat de Europa și de superioritatea ei colonială, de aerele comisarilor, de sfaturile lor prin care ne învață cum să ne supunem mai bine și cum să le aducem mai mult profit. Ne vrem România înapoi!

 

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.