Premium
Despre sportul românesc se obișnuiește să se scrie în termeni preponderent laudativi și folosind uneori anumite formulări devenite clișee – „ne-a făcut din nou să fim mândri că suntem români” sau „cel mai de seamă ambasador” fiind câteva dintre ele.
Însă dincolo de aura de glorie și sentimentele puternice care îmbracă acest fenomen, sportul este la rândul său un domeniu de resort al statului, organizat printr-o lege și guvernat la nivelul administrației centrale. În același timp el are și un foarte puternic impact social și aduce un aport important în îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin ceea ce se numește sport de masă sau sport pentru toți.
Din păcate, este adevărat că în ultimii ani, în țara noastră rolul sportului s-a diminuat considerabil și într-un ritm accelerat, atât la nivelul sportului de performanță cât și în sensul popular al practicării sale – o primă urmare fiind scăderea numerică și calitativă a bazei de selecție pentru loturile sportive, pe cale de consecință făcându-și apariția și unele contra-performanțe cu care nu eram obișnuiți în anumite ramuri sportive.
Problema rezidă în nucleul ineficient al organizării sportive, adică „la centru” cum s-ar spune într-un limbaj mai neaoș. Iar prin „centru” mă refer la cadrul de funcționare și nu la persoane sau structuri guvernamentale care sunt ghidate în activitatea lor tot de lege.
Celebra lege 69/2000, a educației fizice și sportului a fost modificată până acum de peste 20 de ori. Din păcate, multe dintre modificări au fost punctuale, fără a se urmări obținerea unei coerențe legislative și nici măcar a unei corelări a prevederilor întregului act normativ.
Experiența, realitățile prezentului și evoluția continuă a sportului la nivel global și continental reliefează nevoia unei dezvoltări durabile și mai ales sustenabile a acestuia la nivel național. Iar unicul mod de a realiza această dezvoltare este prin îmbunătățirea cadrului legal în care este organizat sportul românesc. Strategia Națională pentru Sport 2016 – 2032 este un document binevenit, care abordează dezvoltarea sustenabilă și pe termen lung, însă trebuie întărit și prin crearea unui climat în care aceasta să fie aplicată.
În acest sens, plecând de la nevoia de a implica sportul școlar ca element esențial în dezvoltarea viitorilor sportivi de performanță este necesară clarificarea surselor de finanțare ale asociațiilor sportive școlare și universitare. De asemenea, este necesar ca Ministerele Tineretului și Sportului și, respectiv, cel al Educației Naționale și Cercetării Științifice să se implice activ, prin unitățile deconcentrate, în susținerea și dezvoltarea sportului școlar din România. Totodată este necesară clarificarea modului în care administrațiile locale se implică în finanțarea programelor sportive de interes public desfășurate de către asociațiile sportive școlare și universitare înființate pe lângă unitățile de învățământ din unitatea administrativ-teritorială.
Ulterior, dincolo de baza piramidei sportive reprezentată de centrele de selecție a viitoarelor elite, este necesară și clarificarea statutului sportivilor de performanță. În acest fel va fi posibilă încadrarea în sistemul de pensii a sportivilor de performanță profesioniști care au încheiat un contract de muncă sau un contract unic de prestări servicii sportive cu o structură sportivă. De asemenea, este necesar ca autoritățile administrației publice locale să primească atribuții în alocarea de sume cu scopul cheltuielilor de natură salarială ale sportivilor și personalului tehnic legitimat la cluburile sportive aflate în subordinea acestora, deoarece indemnizațiile sportive nu se pot substitui veniturilor salariale.
Un alt aspect foarte important îl reprezintă organizarea disciplinelor sportive în federații sportive și federații sportive naționale după criterii de recunoaștere olimpică. Apreciez că este nevoie de foarte multă chibzuință în propunerea și implementarea unei asemenea măsuri, în primul rând datorită faptului că, în ultimii ani, disciplinele sportive încă nerecunoscute oficial de către Comitetul Internațional Olimpic ne-au adus rezultate considerabil mai bune decât cele olimpice. Dorința de prioritizare este binevenită atât timp cât nu reverberează în efecte nocive asupra a ceea ce există în prezent.
Acestea sunt unele dintre măsurile propuse pentru a îmbunătăți cadrul legal propus prin proiectul de modificare a Legii Educației Fizice și Sportului aflat în acest moment în dezbatere publică.
Bineînțeles, cele enumerate mai sus trebuie să fie completate cu proiecte și programe de stimulare a practicării sportului sub toate formele sale. Aici, putem propune un pachet de măsuri concrete precum creșterea alocației bugetare pentru sport până la 1% din PIB și scutirea de TVA pentru anumite categorii de cheltuieli, eliminarea taxelor pentru înființarea cluburilor și asociațiilor sportive și punerea la dispoziție a infrastructurii aflate în administrarea statului în folosul cluburilor sportive de stat dar si private, reevaluarea cuantumului fondurilor alocate de către Guvern autorităților locale în sensul majorării sumelor destinate activităților sportive cuprinse în planul bugetar și, cea mai importantă dintre toate, implementarea conceptului de „viață activă” prin intermediul sistemului național de educație și formare (primar – gimnaziu – liceal – universitar).
Înainte de a cultiva mândria națională sau de a scoate mii de oameni fericiți pe străzi cu ocazia vreunei mari (și din ce în ce mai rari) reușite, sportul înseamnă sănătate, bucurie în a-l practica și este unul dintre cele mai trainice și frumoase moduri de a aduce oamenii împreună și de a crea o societate mai efervescentă și armonioasă. Cu toții ar trebui să practicăm sport cât mai des, nu numai să îl privim în fața televizorului sau să îl jucăm pe platforme digitale.
