Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocierile de la Chisinau se reiau. NU s-a reusit un acord

negocieri

Prima rundă de negocieri între PLDM, PD și PCRM privind formarea unei coaliții de guvernare a decurs „bine”, susțin reprezentanții celor trei formațiuni politice.

Cel mai optimist după discuțiile ce au avut loc la sediul Parlamentului s-a arătat deputatul PDM, fostul comunist Sergiu Sîrbu, care a declarat că între cele trei partide nu există „puncte divergente”.

„Am discutat cu PCRM pentru a ne asigura că nu vom mai avea acele blocaje care există la moment. Peste un an va trebui să alegem șeful statului, iar voturi nu avem”, a declarat Sîrbu.

Mai mult decât atât, fostul comunist și actual democrat nu a exclus posibilitatea intrării la guvernare chiar din acest an a PCRM, declarând că acest lucru va fi stabilit în cadrul rundelor următoare de negocieri.

Reprezentatul PCRM, Artur Reșetnikov, a evocat o „manieră pozitivă” în cadrul discuțiilor, vorbind despre „soluții comune privind depășirea actualei crize”.

„Ne-am înțeles cu colegii pentru a discuta în continuare. Vom avea mâine următoarea rundă de dialog, după consultări în partid”, a declarat Reșetnikov, care nu a exclus nici el intrarea PCRM la guvernare.

Reprezentatul PLDM, Vadim Pistrinciuc, a fost mai reținut în declarații, dar a evocat „o comunicare pozitivă”, precizând și el că „discuțiile vor continua”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.