Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicușor Dan susține că PSD 'îl pedepsește' - a ajuns singurul consilier care nu e în nici o comisie

Nicusor Dan

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat în şedinţa de joi membrii comisiilor de specialitate, Nicuşor Dan fiind singurul consilier general care nu se regăseşte în niciuna dintre comisii, el considerând că această situaţie a apărut din cauza unei "ambiţii copilăroase a PSD”.

Nicuşor Dan a declarat, pentru News.ro, că situaţia sa a apărut din cauza faptului că PSD nu a respectat negocierea pe care a avut-o în urmă cu două zile cu USB.

"A fost o ambiţie copilăroasă a PSD, cu care am avut o negociere, alatăieri (marţi, n.r.), pe locurile din comisii. Atunci se vorbea de 16 comisii cu câte şapte locuri, asta însemnând 112 locuri. Nouă ne-ar fi revenit 30 de poziţii. Ne-am întâlnit cu liderul PSD şi am făcut propunerile. Azi au venit şi au prezentat mai multe comisii cu câte nouă locuri în loc de şapte. Deci ajungeam la 132 de locuri şi proporţia noastră nu mai era 30, ci erau 36 locuri. Am cerut încă şase locuri şi ei s-au enervat că a trebuit să refacă buletine de vot şi pe chestiunea asta, probabil, au decis să nu mă voteze în nicio comisie”, a spus consilierul general.

Acesta a precizat că nu este supărat şi că nu a plecat, aşa cum au interpretat o parte dintre colegii consilieri, din acest motiv. Mai mult, el este încrezător că situaţia se va regla în prima şedinţă a CGMB, mai ales că legea prevede că orice consilier trebuie să fie măcar într-o comisie.

"E un abuz fără miză, e copilăreşte. E absurd că am colegi care sunt în trei comisii şi eu nu sunt în niciuna”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat din ce comisii ar fi trebuit să facă parte, conform negocierilor, el a menţionat comisia de utilităţi şi comisia de patrimoniu.

"Eu am plecat pentru că se prelungise prea mult şi aveam nişte obligaţii. (...) Nu e ceva cu mare miză, dar e în afara legii. Sper să avem o discuţie civilizată şi să ajustăm comisiile”, a mai spus consilierul general.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.