Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan: În discuţia cu Dacian Cioloş, anticipam teoria grelei moşteniri

inquamphotos.com / Octav Ganea
nicusor dan deputat

Constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, se înscrie în teoria "grelei moşteniri", a declarat luni preşedintele Uniunii Salvaţi România, deputatul Nicuşor Dan. "Anticipam. Când am avut zilele trecute discuţia cu dl Cioloş, domnia sa anticipa că o să urmeze teoria 'grelei moşteniri". Iată că ea se materializează şi o să avem în sfârşit posibilitatea pe care nu am avut-o în campanie: de a avea un dialog între Liviu Dragnea şi Dacian Cioloş", a afirmat Nicuşor Dan, la Palatul Parlamentului.

În opina acestuia, fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a redresat o "situaţie proastă" pe care a găsit-o când a venit în instituţie. "Pentru că pe moment este doar un titlu de presă. În momentul în care or să fie orice fel de acuze, sunt convins că Cristian Ghinea le va demonta. Ceea ce a făcut el la Ministerul Fondurilor Europene a fost să găsească o situaţie foarte proastă pe ghidurile care să permită absorbţia pe 2014 - 2020 şi situaţia asta îmbunătăţit-o şi a fost unul dintre singurii care şi-a făcut un raport de activitate la sfârşitul mandatului", a explicat el.

Întrebat care sunt legile pentru care s-a convocat sesiunea extraordinară, deputatul USR a spus că sunt legi care vizează ratificarea de către Parlament a trei ordonanţe de urgenţă "care nu spun numai după nume conţinutul". "În orice caz, a existat promisiunea că ele nu vor fi discutate în plen astăzi, ci în următoarea şedinţă de plen, care să fie pe 30 ianuarie", a adăugat el, conform Agerpres.

Cât priveşte impozitarea progresivă, Nicuşor Dan spune că aceasta este o discuţie ce merită purtată simultan cu toată proiecţia bugetară în faţă. "Din păcate, noi suntem în situaţia de a avea discuţii pe măriri de salarii, pe măriri de pensii, pe reduceri de impozite, pe reduceri de taxe în momente diferite de momentul în care se discută tot bugetul. Deci e o discuţie care merită purtată cu toată construcţia bugetară în faţă", a motivat el.

Liderul USR a menţionat că salariile demnitarilor nu sunt la nivelul omologilor din UE, însă ar fi total nepotrivit să se înceapă cu o mărire consistentă a acestor salarii fără să existe o creştere similară în alte zone foarte sensibile. "Suntem de acord să fie respinsă ordonanţa", a punctat Nicuşor Dan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.