Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi detalii despre medicul din Cluj care făcea trafic cu cadavre

rfi.ro
medici

Managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Cluj, Horia Simu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că medicul care a intrat în atenţia procurorilor pentru luare de mită se afla în afara orelor de serviciu în momentul faptelor de care este acuzat.

'Serviciul de Ambulanţă a fost informat asupra faptului că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj se află în instrumentare un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea de acte de corupţie de către un medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă, precum şi de către un administrator al unei societăţi comerciale, care are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare. Din datele pe care le deţinem până în prezent, la momentul săvârşirii flagrantului respectiv, în seara zilei de 11 aprilie, doamna doctor era în afara programului de lucru la Serviciul de Ambulanţă Cluj. Deci, este o acţiune proprie, personală, nelegată de Serviciul de Ambulanţă', a spus Horia Simu.

Citește și: Victoria Beckham a început să-și vândă hainele în supermarketuri

El a mai spus că, atunci când procedurile legale vor permite, cazul respectiv va fi analizat în Comisia de etică şi disciplină.

Un medic de ambulanţă este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sub acuzaţia că ar fi luat mită de la o firmă de pompe funebre.

Citește și: Holograma lui Stephen Hawking a apărut la Hong Kong / VIDEO

'Vă facem cunoscut faptul că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se află în instrumentare un dosar în care se efectuează cercetări privind săvârşirea de fapte de corupţie de către cel puţin un medic din cadrul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj, precum şi de către un administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare. Există date cu privire la faptul că acest medic ar fi primit suma de 600 lei de la administratorul acestei societăţi comerciale, drept răsplată pentru intermedierea de servicii funerare către aparţinătorii unei persoane decedate, cu ocazia deplasării la constatarea unui deces', se arată într-un comunicat transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Împotriva celor două persoane a fost luată măsura controlului judiciar.

Citește și: DESPĂRȚIRE-ȘOC între vedete: Janet Jackson s-a despărțit de soțul său, miliardarul qatarez Wissam al-Mana

'În acest context, la data de 11.04.2017, ulterior realizării flagrantului, au fost efectuate percheziţii la sediul societăţii comerciale, cauza fiind instrumentată cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA - SJA Cluj. În urma administrării probatoriului s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de medic, faţă de administratorul societăţii comerciale, precum şi faţă de un angajat al acestei societăţi', se mai arată în comunicat.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că, în momentul comiterii faptei, medicul în cauză ar fi activat pentru un serviciu privat de ambulanţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.