stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Noi documente în latină, depuse în dosarul Batthyaneum

biblioteca nationala

Biblioteca Naţională a României a depus la termenul de miercuri din Dosarul 'Batthyaneum', aflat pe rolul Curţii de Apel (CA) Alba Iulia, mai multe documente în limba latină, inclusiv inventarul bunurilor mobile preluate de statul român de la Fundaţia Batthyaneum, după ce, la termenul anterior, în iunie, a fost avertizată de instanţă că va fi amendată dacă nu va depune o copie după acesta.

La dosar a fost depus la termenul de miercuri şi documentul reprezentând punctul de vedere al expertului desemnat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, prof. univ. dr. Buzogany Desideriu, cu privire la traducerea testamentului episcopului Batthyany Ignac, efectuată de rectorul Universităţii "Babeş - Bolyai", academician Ioan Aurel Pop. De asemenea, la instanţă a ajuns şi răspunsul lui Buzogany Desideriu cu privire la obiecţiunile formulate anterior de academician Ioan Aurel Pop, specialistul propus de Ministerul Culturii, faţă de traducerea realizată de el.

Cei doi specialişti desemnaţi să traducă testamentul episcopului Batthyany Ignac, acad. Ioan Aurel Pop şi prof. univ. dr. Buzogany Desideriu, de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca, în ale căror traduceri ar fi "contradicţii majore" cu privire la unele aspecte, au trebuit să-şi spună fiecare punctul de vedere cu privire la traducerea celuilalt, potrivit unei decizii luate anterior de instanţă. 'La termenul de miercuri, a mai fost depus de către Biblioteca Naţională a României un set de documente care par a reprezenta, pentru că sunt în limba latină, inventarul mai multor bunuri mobile care aparţin Fundaţiei Batthyaneum, Bibliotecii. Instanţa a pus în discuţie faptul că aceste liste de inventar şi documente trebuie traduse din limba latină în limba română', a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Instanţa a amânat judecarea cauzei pentru data de 8 noiembrie, fiind depusă în acest sens o cerere de către Ministerul Culturii, a menţionat Muntean. Pe rolul CA Alba Iulia se află dosarul în care Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia solicită anularea deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea acesteia de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum, precum şi a bunurilor mobile, pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra clădirii la data preluării acesteia de către statul român.

Calitate de intervenient accesoriu în acest dosar au atât Biblioteca Naţională a României, cât şi Ministerul Culturii. Donate Provinciei Transilvania şi Bisericii de episcopul Batthyany Ignac, în 1798, împreună cu clădirea şi terenul aferente, Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum au fost gândite de donator ca structuri cu un caracter public. După Marea Unire din 1918, Institutul astronomic şi Biblioteca au rămas, până la naţionalizarea din 1949, în administrarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, fiind scutite de impozite şi de alte obligaţii financiare de către Statul Român. Din 1961, Batthyaneum a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.

Biblioteca Batthyaneum, care funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%. Aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.

Batthyaneum deţine şi cea mai mare colecţie de incunabule, cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de început a tiparului, cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României. Biblioteca are profil documentar, fiind destinată cercetătorilor şi specialiştilor, iar accesul în incintă este permis doar în baza unei autorizaţii.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.