Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nopti albe pentru Tariceanu

de Răzvan Zamfir, jurnalist

Marturisesc ca nu m-as fi asteptat ca discursul anticoruptie din ALDE sa aiba atatia purtatori de mesaj. Cel putin nu cat timp Calin Popescu Tariceanu continua sa conduca de unul singur formatiunea, asistat de mari gafeuri ai politicii romanesti si universale, precum Daniel Barbu. Si cu toate acestea, in scurta perioada scursa de la discursul in plen al lui Vasile Nistor, am constatat nu doar ca partidul „nu este” Tariceanu, ci si ca nici macar nu este alaturi de Tariceanu, in intregime. Cand, in pragul unor alegeri decisive pentru supravietuirea politica a partidului, dar si a brandului Tariceanu, fiecare zi anunta o noua schisma in organizatiile locale, un singur lucru e cert: pana pe 11 decembrie, pe cel de-al doilea om in stat il asteapta multe nopti albe.

Raportat la marea batalie electorala dintre PSD si PNL, ALDE e mai dragaba un partid marginal, de nisa. Si cu toate acestea, stirile despre razboiul intern dintre numarul 1 si numarul 2 din formatiunea autoproclamata liberala au fost mai citite decat informatiile esentiale ale zilei. Luandu-ne o marja de eroare poate chiar mai pertinenta decat a unor sondaje de opinie cu care ne-am obisnuit, am putea estima, bazandu-ne pe traficul publicatiilor online si pe gradul de diseminare al subiectului, ca stirile despre aripa disidenta din ALDE si revolutia „anticoruptie” (sau „anti-Tariceanu”) s-au apropiat de 1.000.000 de vizualizari.

Pare enorm. Chiar este enorm, de fapt, dar este deopotriva si justificabil. In fond, nimic nu e mai prizat de publicul stirilor politice decat conflictul. Iar daca acesta este si intern, atunci sporul de atentie este garantat.

Insa, dincolo de atentia publicului, care poate fi monetizata electoral, dar nu e o consecinta intrinseca, reactia propriului partid fata de chestiunea criteriilor de integritate ar trebui sa fie adevarata cauza a insomniilor pe care – daca mai functioneaza in termeni de realpolitik – Calin Popescu Tariceanu deja le experimenteaza.

Cititorii stiripesurse.ro au primit, uneori in exclusivitate, cu probe audio, detalii din organizatiile judetene ale ALDE. Cand Varujan Vosganian, altadata o figura credibila a dreptei, pus in situatia de a o gira politic pe Liliana Minca, e repudiat de proprii sai colegi de partid, Calin Popescu Tariceanu are o problema. Iar cand reactia ostila din Botosani e intalnita si la Alba, Cluj, Hunedoara, Ialomita, Neamt etc., partidul risca sa se scindeze. Si probabil o va face, dupa un model intalnit des in politica romaneasca la casele mari, incepand chiar cu FSN. Pesedistii au trait momente similare de mai multe ori, liberalii la fel. Tariceanu insusi e unul dintre cei care au condus aripi disidente, iar ALDE este, in parte, rezultatul nemultumirii unor disidenti liberali pontisti.

La momentul fiecaror alegeri parlamentare, exista o tema care stabileste, dincolo de simpatiile individuale si de calculele politice, marile tabere. In 2012, tema a fost Basescu, asa cum in 2004, tema a fost Nastase. In 2016, tema va fi, dincolo de orice dubiu, anticoruptia. Unele partide se declara sustinatoare absolute, altele sunt mai degraba sceptice, daca-mi permiteti un eufemism. ALDE este, in acest moment, un partid proptit pe mijlocul chestiunii. Un congres extraordinar – subiect ce reapare in fiecare comunicat de presa al parlamentarilor disidenti Nistor, Ionescu si Dragusanu sau al organizatiilor care si-au declarat sustinerea fata de acestia in ultimele zile – ar putea aseza partidul la stanga sau la dreapta temei anticoruptie. Insa cum un astfel de congres inseamna, pe fond, o contestare a autoritatii lui Tariceanu, organizarea lui inaintea unor alegeri importante ar putea marca si pensionarea anticipata a presedintelui Senatului. Iar pentru orice barbat, de stat sau nu, acesta este un moment sensibil. Un moment care, asa cum va spuneam, provoaca insomnii.

---

Citeste-l pe Razvan Zamfir pe www.lumearomaneasca.ro si pe www.razvanzamfir.ro

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.