Premium
Avem o țară. Spumamării, să-i zicem.
Se organizează alegeri. Câștigă cu un scor zdrobitor o alianță. Președintele spumamărenilor nu-i agreează pe cei victorioși.
Contra oricărei logici și promisiunilor electorale, la formarea guvernului e cooptat principalul partid perdant, invocându-se motive care seamănă în plauzibilitate cu împerecherea drăgăstoasă a unui struț cu un elefant.
Ceva se petrece în subteran, în cercuri interzise curioșilor, puterea e acolo.
Alegătorii alianței câștigătoare realizează că s-au zbătut degeaba. Ei au votat, însă alții au ales.
Cei naivi încă susțin că, în Spumamării, democrația nu s-a golit de conținut.
Noroc că noi trăim în România, nu în Spumamării.
#
Leo de la Stehaia anunță că va publica în curând un roman. Mă întreb care critic literar o să-i promoveze cartea, știut fiind că volumul lui Poponeț (Codin Maticiuc), apărut în anii trecuți, s-a bucurat de serviciile generoase ale lui Alex. Ștefănescu. Nu e în firea lucrurilor să se lase mai prejos.
#
Dintr-un film văzut recent, ”Last Days in the Desert”, mi-a rămas în minte o ghicitoare spusă de un personaj. Întreba care parte a păsării nu zboară, iar răspunsul era umbra. E poezie din plin aici, totodată un prilej de meditație. Nu are acces spre transcendent ce e mai întunecat în noi, umbra e un balast și frânează zborul ori e ceva fără însemnătate, care ne însoțește? Putem exista fără ea și, implicit, fără lumină? Unde-i binele, unde-i răul? Binele are cum să fie conștientizat în absența răului? Are sens fără el? Ai șansa alegerii univoce? Cu zborul păsării, aerul nu stă pe suportul umbrei?
#
Dacă minciuna ar durea, sigur s-ar înteți aerul respirabil al lumii, frica de durere fiind una dintre cele mai terifiante spaime. Nimeni n-ar risca să umble contorsionat de chinuri.
