Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua Republică: Guvernul Cioloș sprijină corupția prin nesocotirea semnificației jurământului

Senatorul Noua Republică, Valeriu Todirașcu, a declarat că Executivul condus de prim-ministrul Dacian Cioloș interpretează jurământul depus de demnitari ca pe o simplă formalitate, fără consecințe juridice.

Parlamentarul consideră că Guvernul acordă un sprijin nemeritat corupților refuzând să utilizeze încă o armă utilă în lupta împotriva corupției, dovadă fiind avizul negativ de aici http://www.senat.ro/Legis/PDF/2016/16L099PV.pdf dat pentru inițiativa legislativă depusa la Parlament, care este susținută de alți 31 de senatori și deputați și prevede introducerea în Codul Penal, ca circumstanță agravantă, încălcarea jurământului depus de persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, detalii aici http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=19471.

content-image„Avizul negativ al Guvernului de tehnocrați pare să demonstreze faptul că acesta dorește să protejeze demnitarii certați cu legea. Argumentul invocat de Guvern este că, citez „faptul că o persoană care în prealabil a depus un jurământ, comite o infracțiune, cu intenție sau din culpă, nu vădește un grad de pericol social extrem, care să justifice reținerea unor circumstanțe agravante”. Oare faptele unui prim-ministru, care a jurat să apere interesul ţării, de a contracta autostrăzi la prețuri supraevaluate sau de a scuti de la plata unor obligații de sute de milioane de euro o firmă străină, în detrimentul statului român, nu ar reprezenta fapte cu “grad de pericol social extrem?”, a declarat senatorul Noua Republică.

Guvernul a argumentat avizarea negativă și prin faptul că „introducerea unor astfel de circumstanțe creează o diferențiere nejustificată între diverși funcționari publici care săvârșesc fapte de corupție ori de serviciu în același mod, dar cel care a depus în prealabil un jurământ va fi pedepsit mai sever”.

„Oare nu chiar Constituția României care a prevăzut ca numai unii funcționari publici să depună jurământul îi diferențiază pe aceștia de ceilalți funcționari publici? Oare cei care trebuie să depună jurământul nu sunt cei care au acces la sferele înalte ale puterii, unde pot mai lesne crea prejudicii imense, fără a putea fi controlați de superiori? Oare nu aceștia sunt cei recompensați prin onoruri şi privilegii pentru devotamentul lor către societate? Nu ar fi normal ca ei să fie pedepsiți mai sever dacă își încalcă jurământul pe baza căruia li se acordă privilegiile? Noua Republică avertizează Guvernul că, prin astfel de avize negative la legi utile pentru cetățeni, dovedește subordonarea față de interesele cercurilor politice care au devalizat economia României până acum”, a încheiat reprezentantul partidului Noua Republică din Senatul României.

 

Partidul Noua Republică

20 februarie 2016

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.