Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul teren de la Roland Garros va purta numele fostei jucătoare franceze Simonne Mathieu

www.agerpres.ro
Roland Garros

Primăria Parisului a anunțat că noul teren din cadrul complexului de la Roland Garros, care va fi inaugurat în anii următori, va purta numele fostei glorii a tenisului francez din perioada interbelică Simonne Mathieu, un simbol al rezistenței țării sale față de ocupația nazistă, informează agenția EFE.

"Mulțumiri orașului Paris, onoare și glorie pentru o campioană unică", a scris într-un mesaj postat pe rețelele de socializare președintele Federației Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli.

Simonne Matheiu (1908-1980) este cea mai titrată jucătoare, după Suzanne Lenglen, din istoria tenisului francez, cucerind în cursul carierei sale 13 titluri de Mare Șlem (la simplu, dublu și dublu mixt), între anii 1920 și 1940, anunță Agerpres.

Citește și: Simona Halep, 'amenințată' de o mare rivală a sa: Ce obiectiv și-a impus o celebră tenismenă

Legendara jucătoare s-a făcut remarcată și pentru rolul său activ în lupta față de ocupația nazistă din Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Noul teren, "Court Simonne Mahieu", se va alătura celorlalte trei mari arene din cadrul complexului de la Roland Garros: Philippe-Chatrier (cu o capacitate de 15.000 de locuri), Suzanne Lenglen (10.000 de locuri) și terenul numărul 1 (5.000 de locuri).

Arena care va fi construită face parte dintr-un plan de modernizare a instalațiilor care găzduiesc unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem ale anului.

Proiectul, evaluat la 350 milioane euro, a fost la un pas să nu poată fi realizat, din cauza unui litigiu legat de prezervarea integrității Grădinii Serres d'Auteuil, aflată în vecinătatea arenei, însă justiția franceză a autorizat, în luna februarie, demararea lucrărilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.