Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nu e țara în care vreau să trăiesc (Opinie)

alexandru petria

O femeie stă 6 luni la pușcărie, fiindcă o judecătoare nu a vrut să-i plătească o datorie și a reclamat-o că a șantajat-o, când femeia cerea, de fapt, ce i se cuvenea. Se dovedește că femeia e nevinovată. O femeie ca oricare alta, care ar putea însă să fie mama voastră, sora sau soția. Grosul politicienilor încearcă să întoarcă moacele în altă parte, să se spele pe mîini.

Nu vă luați după interesații care încearcă să arunce asupra chestiunii nori de fumigene, au intenția să manipuleze, fie ca să-și justifice stelele de pe epoleți, fie din socoteli meschine, fie dintr-o cruntă prostie sau din incultură juridică. Femeia este nevinovată, a fost abuzată de sistem.

Cazul Mariana Rarinca ar trebui să scoată oamenii pe străzi, ca să se arate unor persoane că nu orice este permis, că aleșii n-au fost votați ca să se cufurească în pantaloni și să răstălmăcească evidențele după cum le convine, că au fost aleși și să apere cetățenii de samavolnicii, că n-ai voie să te joci discreționar cu viața celor de lângă tine.

Asta este România anului 2015, a nedreptății sistemice. Dar intelectualii cu vizibilitate tac, văd. Nu e treaba lor, ei protestează doar când sunt atinși în propriile interese ori hăulesc în grup împotriva creșterii părului pe pieptul melcilor. Nu e țara în care vreau să trăiesc. N-am cum să-mi exersez calmul când sistemul terorizează o femeie simplă. N-am cum să tac când nedreptatea e asimilată politicii statului.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.