Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numele Alinei Gorghiu, folosit într-un dosar greu: Infractorii făceau lobby pentru legi

DNA

Numele copreşedintelui PNL Alina Gorghiu e pomenit într-un dosar greu, în care au fost arestaţi mai mulţi poliţişti şi în care sunt implicaţi doi deputaţi. Inculpaţii făceau demersuri pentru promovarea unei legi care să le înlesnească comiterea infracţiunilor şi se lăudau că Alina Gorghiu susţine legea, dar şi să au o "intrare" la Gabriel Oprea.

Chestorul Adrian Bărăscu, şeful Oficiului pentru Protecţia Martorilor, a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat la cererea DNA. Ancheta procurorilor anticorupţie a scos la iveală lucruri revoltătoare. Ofiţerii care ar fi trebuit să-i protejeze pe martorii acoperiţi au ajuns să-i ameninţe pe aceştia şi să-i şantajeze. Persoane cu roluri-cheie în mari dosare ale parchetelor trăiau în condiţii mizere, cu frica permanentă că vor fi omorâţi.

Vezi şi: Dezvăluiri REVOLTĂTOARE: Martorii sub acoperire, ameninţaţi de ofiţerii care-i 'protejau'

Procurorii DNA au observat în timpul monitorizării lui Adrian Bărăscu că acesta frecventa restaurantul „Bârlogul Lupilor” care îi aparţinea naşului său de cununie, Ion Cornel Petruş. Este vorba de un restaurant frecventat de lideri ai crimei organizate, dar şi de foşti şi actuali ofiţeri de poliţie.

Potrivit ziarului "Adevărul", la „Bârlogul Lupilor“, Adrian Bărăscu şi naşul său au pus la punct elaborarea unui proiect de lege, pentru ca ONPM să nu mai fie în subordinea Ministerului de Interne, ci a Ministerului Justiţiei. ONPM urma să fie autonom, „ca la DNA“, iar chestorul ar fi avut puteri sporite.

Deoarece avea nevoie de sprijin parlamentar, Bărăscu a contactat doi deputaţi – Octavian Marius Popa (PNL) şi Tudor Tănăsescu (fost PSD). „Să trăieşti, năşicul meu scump şi drag! Eu sunt pe la tine pe la terasă. Fii atent! Vreau şi eu, că nu mai am, numărul lui Popicu!”, este una dintre discuţiile telefonice purtate de Adrian Bărăscu cu Ion Petruş.

Vezi şi: Șase comisari șefi și un psiholog de la ONPM, arestați preventiv

După ce a primit numărul de telefon, chestorul l-a contactat pe deputat. Adrian Bărăscu: "Când pot să te văd şi eu cinci minute, în funcţie de timpul tău liber?" Octavian Marius Popa: "Păi, eu ştiu, cred că cel mai bine ar fi astăzi. Eu am o întâlnire cu Alina şi după aia te sun şi vedem." Bărăscu: "Popicu scump şi drag! Ce faci? Eu sunt la Cornel!" Popa: "A, la Bârlog? Hai, că vin şi eu într-acolo."

După întâlnire, Bărăscu i-a comunicat subordonatei sale, Felicia Violeta Popa, că proiectul noii legi ar putea fi adoptat până în martie 2016: „Avem mari şanse ca până în martie să iasă!”, „nouăzeci şi nouă la sută…”. Femeia i-a împărtăşit entuziasmul: „Tu… aşa, în forma asta, aşa? Bine, trebuie amenajată final! Doamne, cred că… nu m-am îmbătat în viaţa mea, dar acum mă îmbăt. Vai… vai de mine, Doamne ajută să fie aşa! Atunci… pfai de mine! De abia atunci facem şi noi munca aşa cum trebuie!”.

În vederea susţinerii proiectului de lege, Bărăscu a organizat o nouă masă la restaurantul „Bârlogul Lupilor“, la care i-a invitat pe deputaţii Popa şi Tudor Tănăsescu, dar şi pe omul de afaceri Dan-Cristian Georgescu, patronul firmei Diangi Grup, una dintre firmele de casă ale ONPM.

Vezi şi: Doi deputați sunt implicați într-un dosar instrumentat de DNA / REFERAT DNA

Tot ce discuta Bărăscu cu parlamentarii, chestorul îi povestea psiholoagei Andreea Violeta Liţă. Astfel după o întâlnire cu Popa, Bărăscu îi spunea: „Şi încă o chestie super bună: am luat legătura cu prietenul meu şi mi-a zis că Alina Gorghiu se ocupă personal de promovarea acestei legi!”.

Bărăscu a fost monitorizat în luna septembrie, atunci când se întâlnea cu Tudor Tănăsescu, care ar fi fost de acord să întreprindă şi alte demersuri, în vederea obţinerii avizelor favorabile necesare. Astfel, la 11 septembrie 2015, fiind contactat de chestorul Bărăscu, Tănăsescu i-a comunicat rezultatul eforturilor sale: „Pentru proiectul ăla de hotărâre să mergem şi să-l băgăm la Oprea! Avem o intrare!”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.