Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O țară din UE, anunț VEHEMENT pentru refugiați: 'Nu v-am invitat în Europa'

NBC News
refugiati

Polonia nu a invitat refugiaţii să vină în Europa, aşadar această ţară are dreptul moral să spună 'nu' primirii lor, a estimat sâmbătă liderul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, preşedintele Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), transmite agenţia Reuters.

'Nu noi am exploatat ţările de unde vin acum aceşti refugiaţi, nu ne-am folosit de forţa lor de muncă şi nici nu i-am invitat în Europa', a spus Kaczynski în discursul susţinut la Congresul formaţiunii sale politice. El a criticat şi abordarea acelor oficiali europeni care cer ca oferirea de fonduri europene statelor din est să fie condiţionată de acceptarea primirii migranţilor extracomunitari. 'Faptul că le primim (fondurile), nu înseamnă că ne-am pierdut dreptul de a avea evaluări diferite', a indicat liderul conservator polonez.

Citește și: ȘOC în Franța: Marine Le Pen a fost pusă SUB ACUZARE

Reacţia sa survine în contextul tensiunilor cu unele state vest-europene şi cu Comisia Europeană, care a iniţiat împotriva Poloniei, Ungariei şi Cehiei proceduri de infringement pentru neaplicarea cotelor obligatorii de refugiaţi.

Problema migraţiei a revenit în prim-planul preocupărilor europene odată cu intensificarea din nou a fluxului migrator. În Italia au sosit în numai câteva zile peste 10.000 de migranţi dinspre Africa, astfel că guvernul de la Roma a cerut şi altor state să-şi deschidă porturile pentru navele ONG-urilor care aduc migranţi salvaţi pe Mediterana, solicitare ce va fi discutată săptămâna viitoare la reuniunea informală a Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Kaczynski a criticat adesea cotele obligatorii de refugiaţi adoptate prin majoritate calificată de acest Consiliu, iar în discursul său de 70 de minute susţinut la Congresul PiS a insistat că acest partid nu poate fi acuzat că ar fi anti-european, amintind că în anul 2004 a susţinut aderarea Poloniei la UE.

El a făcut astfel referire şi la divergenţele cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept. De când conservatorii formaţiunii Dreptate şi Justiţie (PiS) au câştigat alegerile legislative din octombrie 2014, autorităţile de la Varşovia se află într-un conflict permanent cu Comisia Europeană, din cauza unor măsuri care în opinia oficialilor de la Bruxelles pot afecta în special libertatea presei şi separaţia puterilor în stat.

Citește și: Papa Francisc începe războiul total împotriva pedofililor din Biserică. A DEMIS un înalt responsabil

Prin urmare, executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură pe tema respectării statului de drept în Polonia, iar pe 21 decembrie i-a dat guvernului de la Varşovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituţional.

Dar cu toate că guvernul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen şi a respins toate acuzaţiile, Comisia Europeană încă nu a pus în practică ameninţarea cu privire la adoptarea de sancţiuni. Aceste sancţiuni se referă în principal la suspendarea dreptului de vot al Poloniei, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar premierul ungar Viktor Orban a anunţat că se va opune, anunță Agerpres.

În discursul susţinut la Congresul PiS, Jaroslaw Kaczynski - fratele geamăn al preşedintelui Lech Kaczynski, mort în accidentul aviatic petrecut la Smolensk în anul 2010 - a sugerat de asemenea creşterea cheltuielilor sociale dacă situaţia economică o va permite, precum şi diminuarea capitalului străin în sectorul mass-media.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.