O țară pentru Președinte

Nu ne interesează rapoartele europenilor privind alegerile. Noi avem drumul nostru! (R.T.E)

Se poate influența o campanie privind un Referendum atâta timp cât există activată starea de urgență pe teritoriul acelui stat? Sau ”democrația” nu poate fi influențată de aceste detalii? Sub acest important detaliu au avut loc alegerile privind Referendumul în Turcia. Cei care au votat DA, au fost de acord cu schimbarea Constituției prin aducerea a optsprezece amendamente care să tranforme sistemul într-unul prezidențial iar președintele să aibă puteri sporite.

Regele Pirus al Epirului i-a învins pe romani la Heraclea și Asculum. Pierderile au fost atât de mari încât, în cele din urmă au dus la pierderea războiului. Cuvintele lui Pirus relatate de Plutarh au rămas semnificative: ”Încă o victorie ca asta și suntem terminați”

167 140 urne de vot i-au așteaptat pe cei 55 319 222 de turci să voteze. 1 269 282 de tineri au votat pentru prima dată (peste 18 ani). Cum în ultimul timp pușcăriile din Turcia sunt de mult timp neîncăpătoare, 461 de urne de votare au fost pregătite pentru  cei din închisori.

Turcia se schimbă. Nu în tandem cu vremurile, nu în sensul schimbării, nu într-un mod al modernității ci într-un stil propriu. Pentru oficialii turci cât și pentru simpatizanții lor, președintele actual trebuie să aibă puteri sporite. Prin sporite înțelegem dreptul de a fi peste Parlament, a putea decide în diferitele paliere ale puterii, a conduce o țară prin propria viziune și cu propri oameni. Cu alte cuvinte de a conduce. A conduce tot!

Democrația turcă diferă de orice altă democrație. În sensul că trebuie să cadreze pe tradițiile, mentalitatea și dorința turcilor. Un președinte european, oricare ar fi el, nu ar putea fi apreciat în Turcia per general deoarece societatea are așteptări directe de la cel ce se află în fruntea statului după un principiu simplu: noi te-am votat să ne conduci, nu să te pierzi în detalii administrative sau cele de natură juridică. Ca atare, în Turcia, liderul se confundă cu statul. Cu toate acestea, președintele Erdoğan se vrea mai mult decât un lider. Se vrea conducătorul absolut.

Campania personală dusă de președintele Erdoğan, participant  super activ la zecile de mitinguri organizate pe cuprinsul întregii țări și-a găsit roadele în seara zile de 16 aprilie 2017. Miile de ore petrecute în studiourile TV trebuiau să contribuie decisiv la convingerea turcului de a vota cu președintele. Și cu toate acestea, nu a reușit să-și convingă conaționalii să-l voteze. De aceea acum consemnăm suspiciuni în privința rezultatului referendumului. Iar în unele orașe, au început să apară grupuri care să scnadeze împotriva președintelui turc.

Campania agresivă, cu acuze dure la adresa europenilor ( nu pot înțelege, nu ne pot înțelege, nu am intrat în Uniunea Europeană deoarece sunt creștini și nu ne acceptă, fasciști, naziști etc) a fost completată și cu declarații de șantaj cu emigranții. În aceste momente, clasa politică din Turcia se confundă cu Recep Tayyip Erdogan, campania pentru referendum s-a bazat pe  ”ei” împotriva tuturor. La fel ca în basmele românești, în cele din urmă cel care se luptă cu toți: teroriști, ISIS, PYD, FETÖ, state din UE, creștini, va câștiga și va reda gloria economică, culturală, religioasă a singurului stat care se luptă nu doar declarativ cu toți. Acest demers a fost acompaniat de întreaga mass-media. În timpul campaniei, fiind în Turcia, cu greu am găsit un cort, persoane, de mitinguri nici vorbă prin care să militeaze pentru NU la referendum. În schimb, Istanbulul cel puțin era împânzit cu materiale de campanie cu DA.

Ce se va întâmpla cu Turcia după referendum? Scurt istoric.

Ca în orice campanie dusă de Recep Tayyip Erdoğan, acesta a exploatat naționalismul turcilor. Declarațiile critice la adresa europenilor, la adresa americanilor, a evreilor s-au transformat în procente cu două cifre în favoarea sa. De ce de această dată să nu fie la fel? Acest conflict căutat cu Olanda, cu Germania au avut rolul de a atrage atenția în primul rând propriilor cetățeni care au fost informați că nu sunt doriți în Europa, că sunt marginalizați, că celelalte națiuni sunt împotriva lor. De aici, o întreagă mobilizare cu privire la schimbarea sistemului într-unul prezidențial, chiar după model occidental: Franța, SUA. Cu alte cuvinte, voi nu ne vreți, dar în același timp adoptăm un sistem ca al vostru dar pe model turcesc.

Promisiunile de infrastructură, bazate pe realități (finalizarea celui de-al treilea pod peste Bosfor, cele două tunele pe sub Bosfor, inaugurarea podului Osman Gazi, cel de-al patrulea cel mai lung pod suspendat din lume, etc) au fost completate cu promisiunea construirii canalului care va uni Marea Neagră cu Marea Marmara în 2023, podul care va trece peste strâmtoarea Dardanele, progres economic, etc sunt factori care pot convinge societatea turcă să voteze pentru președintele turc.

În plin proces de schimbare cine mai este atent la detalii. Detaliile țin de implicarea instituțiilor statului în campania privind referendumul, convingerea întregii societăți de a vota DA, campanii susținute de mass-media la nivel național, împiedicarea unor mitinguri ale opoziției pe motiv de siguranță națională (este activată starea de urgență), împiedicarea jurnaliștilor critici cu actuala conducere a Turciei, de a-și face meseria.

Astfel Turcia va avea un sistem de facto transformat într-unul de jure. Tot Recep Tayyip Erdoğan a fost și până azi cel care lua deciziile importante, doar că de acum înainte implicarea în tot arealul instituțional va fi legală. Astfel considerăm că, după Referendum entuziasmul liderului turc se va stinge. Imaginile cu președintele turc privind în gol din spatele cortinei către reprezentanții mass-media poate însemna sfârșitul încrederii în sine. Așteptările i-au fost înșelate. Cel 1 300 000 de voturi care au făcut diferența în favoarea sa coroborate cu acuzele privind fraudarea alegerilor cu siguranță că nu îi vor da pace liderului actual.

Scena balconului

A devenit obicei ca după fiecare tip de alegeri, conducerea AKP, că doar ei sunt câștigătorii tradiționali în Turcia să se strângă în balconul din sediul partidului, probabil cel mai mare sediu de partid din Europa, pentru a fi ovaționați de mulțimea venită să-i aclame. Ceea ce arată o diferență între culturi este cum acești conducători ”le fac cu mâna” și le mai aruncă din când în când câte o floare. Această imagine este edificatoare despre cum mare parte a societății turce înțelege democrația, înțelege să funcționeze.

Alegerea culorii pe buletinele de vot nu este întâmplătoare. Pentru DA, avem culoarea alb iar pentru NU maro.

Perioada până în noiembrie 2019 (data alegerilor parlamentare si prezidențiale) poate însemna o țară condusa de Președinte prin primul ministru cât și de Recep Tayyip Erdoğan ca președinte al partidului AKP. Cu alte cuvinte, președintele partidului de guvernare va fi și președintele țării. Din 2019 când se desființează funcția de prim ministru, Erdoğan va fi doar președinte: de  țară și partid!