Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O jurnalistă germană menţinută în arest, în Turcia pe durata procesului pentru terorism

jurnaldevrancea.ro
catuse

Un tribunal turc a ordonat miercuri menţinerea în arest a unei jurnaliste şi traducătoare germane, acuzată de justiţia turcă de apartenenţă la o "organizaţie teroristă" şi al cărei proces a început de curând în apropiere de Istanbul, au anunţat avocaţii săi, transmite AFP. Mesale Tolu, întemniţată de la sfârşitul lui aprilie în Turcia, este acuzată că aparţine Partidului comunist marxist-leninist (MLKP), o formaţiune interzisă în Turcia fiind considerată "teroristă". Ea riscă până la 15 ani de închisoare.

Această cetăţeană germană de origine turcă în vârstă de 33 de ani, care lucrează printre altele ca jurnalistă şi traducătoare pentru o mică agenţie turcă de presă de stânga - Etkin Haber Ajansi (ETHA) -, este judecată la Silvri, în apropiere de Istanbul, împreună cu alte 17 persoane. Tribunalul a hotărât ca Mesale Tolu şi alte cinci persoane puse sub acuzare să rămâne după gratii, în timp ce alte opt au fost eliberate aşteptând să fie judecate, a anunţat cabinetul de avocatură Dreptul celor oprimaţi care o reprezintă. "Resping acuzaţiile formulate împotriva mea. Am fost în vizorul poliţiei din cauza unei traduceri pe care am făcut-o pentru ETHA", a declarat în faţa instanţei jurnalista ale cărei afirmaţii au fost citate pe Twitter de avocaţi.

Ea este acuzată în special că a asistat la manifestaţii şi funeralii ale militanţilor MLKP, dar susţinătorii săi consideră că este vorba despre un proces politic. Tatăl ei, Ali Riza Tolu, a afirmat miercuri că acuzaţiile formulate împotriva ei sunt "minciuni fără fundament", a informat ETHA pe pagina sa de Facebook, anunţă Agerpres. Mesale Tolu, încarcerată împreună cu fiul său în vârstă de trei ani, face parte din grupul de cetăţeni germani deţinuţi în prezent în Turcia în cadrul stării de urgenţă impuse după puciul eşuat de la 15 iulie 2016. Printre aceştia se află jurnalistul german de origine turcă, Deniz Yucel, arestat în februarie.

După tentativa de lovitură de stat, relaţiile dintre Germania şi Turcia, două ţări partenere în cadrul NATO, s-au tensionat puternic. Berlinul condamnă ferm amploarea epurărilor întreprinse în Turcia după puciul eşuat, în cursul cărora peste 50.000 de persoane au fost arestate şi mai mult de 140.000 concediate sau suspendate. La rândul său, Ankara acuză Germania că dă dovadă de indulgenţă faţă de "terorişti", adăpostind separatişti kurzi şi presupuşi participanţi la puci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.