Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă captură a DNA: Un fost primar a fost trimis în judecată

puscarie catuse

O nouă captură a DNA. Procurorii DNA Bacău l-au trimis în judecată pe Vasile Aleca, fost primar al comunei Borca, judeţul Neamţ, într-un dosar de fraudare de fonduri europene. El este acuzat de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În dosar a fost deferit justiţiei şi Ciprian Ciubotă, viceprimar la Primăria Borca la data faptei, pentru folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Potrivit unui comunicat al DNA, Ciprian Ciubotă, în calitate de viceprimar, în 12 mai 2010, a completat, semnat şi depus mai multe documente false la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ, în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru terenuri cu destinaţia păşune, pentru anul respectiv.

Procurorii susţin că aceste documente atestau, în mod fals, exploatarea de către Consiliul Local Borca a unei suprafeţe de 1462,97 hectare păşune pentru care s-a solicitat sprijin, în condiţiile în care inculpatul cunoştea că acest teren este utilizat/exploatat de crescătorii de animale de pe raza comunei respective, ca şi în anii anteriori. "Unul dintre aceste documente a fost completat şi semnat de Vasile Aleca, deşi cunoştea că acesta conţine date nereale - faptul că terenul respectiv avea altă destinaţie. Urmare a acestor acţiuni, Primăria comunei Borca a încasat nelegal în cadrul schemelor de plată unice pe suprafaţă - campania 2010 - suma totală de 1.826.833,74 lei, din bugetul Uniunii Europene", precizează DNA, conform Agerpres.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu aproximativ 3,3 milioane lei, reprezentând sumele acordate ca sprijin financiar în anii 2009 şi 2010. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile - terenuri aflate în domeniul privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Borca, parte responsabilă civilmente. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.