O singură națiune?

Există oare o națiune a celor de sus și una a celor de jos?

Somos Siempre Nueva York

Se dă acest filmuleț:

În esență primarul din New York, Bill de Blasio, anunță că poliția locală nu va coopera la identificarea și deportarea imigranților ilegali, că orașul va finanța din fonduri proprii serviciile de planificare familiala dacă acestea sunt abandonate de Guvern, că va refuza să aplice unele politici de ordine publică impuse de stat  și ca va oferi reprezentare legală imigranților care nu pot să își angajeze un avocat. Suntem New York, spune el, și nimic din acest fapt nu s-a schimbat odată cu rezultatul alegerilor. Apoi, în spaniolă, Somos Siempre Nueva York. Declarații asemănătoare după alegerea lui Trump găsiți aici, aici, aici și aici.

Sună ca o amenințare cu secesiunea. Desigur, nu este vorba de așa ceva. Acțiunile anunțate de de Blasio sunt aliniate cu prerogativele extinse pe care le au, în SUA, autoritățile locale. Eventual, pe anumite teme, presupun că Primăria este pregătită sa poarte un proces extins cu Guvernul.

Dar, chiar și așa, este sau nu este New York stat în stat? Definiția clasică a statului este aceea că menține monopolul forței legitime. Să admitem ca statul este Guvernul central. New York nu neagă dreptul autorităților federale de a interveni. Dar fără forțele și informațiile locale un asemenea exercițiu devine insuportabil de scump.

Mai mult, așa-numitele orașe sanctuar oferă imigranților ilegali acces la unele servicii. Spre exemplu, aceștia pot să sune la Poliție fără să se teamă ca vor fi deportați sau primesc avocați gratuiți în anumite condiții.

În acest context, mai este SUA, pentru cetățeanul de rând o singură țară? Mai au cetățenii, de facto aceleași drepturi? Spre exemplu, în unele state, s-a întâmplat ca, pornind de la un cadru legislativ favorabil, băncile să evacueze din greșeală cetățeni despre care a spus, eronat că nu și-au plătit ratele. Statul nu a oferit reprezentare legală acestora. Astfel, cetățenii din unele zone se trezesc că sunt mai prost reprezentați de autorități decât non-cetățenii din alte zone.

Educație și "clasă culturală"  în România

Se dă următoarea comparație făcută de Florin Feșnic...

Pe care o citim  cam așa

În timp ce scorul la matematică al elevilor români din rural este aproximativ egal cu cel al elevilor libanezi, scorul elevilor români din urbanul mare care se întâmplă să aibă acasă peste 200 de cărți este aproximativ egal cu scorul elevilor din Finlanda.

La rezultate atât de diferite ... mai sunt elitele urbane și populația rurală "o singură națiune"? Mai există un singur sentiment românesc al ființei? Discuția ar fi lungă, nu în ultimul rând datorită sensului imprecis pe care îl dau cuvântului națiune în context. Dar, tot ce am scris până acuma duce la următoarea întrebare și mai dură:

Oare românii din urban cu peste 200 e cărți în casă se simt mai apropiați de:

a) Hillary Clinton și Bill de Blasio sau

b) un adult analfabet funcțional, eventual din mediu rural?

Invers, un adult educat dintr-o zonă liberală a a Americii indiferent cu cine a votat se simte mai aproape de:

a) un lăcătuș dintr-un mic oraș, votant Trump sau

b) un român cu 200 de cărți în casă, chiar dacă acesta votează Hillary.

Evident românii și, separat, americanii au interese comune care îi leagă dincolo de divergentele culturale. Dar, ca identificare, elitele globale beneficiare (chiar în mod relativ) de pe urma globalizării încep să se simtă mai bine împreună decât cu unii membri ai națiunii lor nominale.

Această împărțire nu este probabil nouă pentru dumneavoastră. Cel mai des o auziți în analize de vot. Cosmopoliții, ni se spune, votează dreapta românească, stânga americană și, în Marea Britanie, cu Europa. Conservatorii, ni se spune iarăși, votează PSD, Trump și Brexit. Realitatea este mai nuanțată. În definitiv, PSD este cel mai mare partid urban, să nu uităm asta.

Mai corect mi se pare să acceptăm că aceeași ideologie nominală înseamnă lucruri diferite în funcție de zona societății în care ea se manifestă.

Cei mai conservatori democrați sunt mai conservatori decât cei mai liberali republicani. Și invers. Citiți în acest sens și și: Senatul american - ultimul obstacol în fața lui Trump? (presa americană)

Conservatorismul urban este reprezentat de Teodor Baconschi: cosmopolit, pro-catolic, curvar în sensul teologic al termenului, și fără grabă de a face copii. Conservatorismul rural este reprezentat măi degrabă de Iulian Capsali: parohial, ortodox, căsătorit, cu mulți copii.

PSD are un program pentru cei defavorizați și un alt program, teoretic complementar, pentru tinerimea educata și urbana.

Concluzii

În 20 de ani, sau chiar în 10, am putea vedea cum anumite loialități și interese de clasă se despart de cele naționale și devin asociate unei anumite definiții a globalizării.

Un partid nu își poate permite să zică: eu reprezint curentul x sau y. Dată find flexibilitatea ideologiei și loialității politice, doar o adresare către ambele categorii (globaliști și localiști) poate produce victorii electorale.