stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Obama şi Trump se vor întâlni 'la o cafea' înaintea ceremoniei de învestitură a preşedintelui ales

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Barack Obama, şi succesorul său la Casa Albă, Donald Trump, vor avea o scurtă întâlnire 'la o cafea' cu puţin timp înaintea ceremoniei de învestitură a preşedintelui ales, la 20 ianuarie, au informat miercuri surse oficiale, citate de EFE, potrivit agerpres.

INCENDIAR. Şeful CIA recunoaşte pentru prima dată greşelile făcute de Obama în Primăvara Arabă

'(Soţii Obama) au fost foarte amabili şi au trimis o invitaţie la o cafea sau un ceai în cursul dimineţii' de 20 ianuarie, a confirmat pentru presă preşedintele Comitetului de Învestitură Prezidenţială, Tom Barrack. 'Se vor duce la Casa Albă (...) vor sta acolo circa o jumătate de oră, după care vor merge împreună (la ceremonia de învestitură)', a explicat Barrack, care a adăugat că Trump nu va beneficia de prezenţa unor personalităţi în timpul evenimentului, pe motiv că doreşte să evite ca ceremonia de învestitură să capete 'caracteristici de circ'.

Evenimentele oficiale ale ceremoniei de învestitură vor începe la 19 ianuarie cu o vizită a lui Trump şi a vicepreşedintelui său, Mike Pence, la Cimitirul Naţional din Arlington, urmată de un concert de bun venit. Vineri, 20 ianuarie, Trump şi Pence vor depune jurământul la Capitoliu, sediul Congresului SUA, de la Washington. Apoi, vor participa amândoi la tradiţionala defilare de pe Pennsylvania Avenue, care se întinde de la Capitoliu până la Casa Albă, precum şi la balurile de învestitură. Sâmbătă, 21 ianuarie, Trump şi Pence vor asista la un serviciu religios la Catedrala Naţională din Washington, eveniment care pune capăt actelor oficiale ale ceremoniei de învestitură.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

EXQUIS.RO

PLAYTECH.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.